\
·
M Mesagerul
Actualitate

Judecătoria Bistrița a respins din nou propunerea procurorilor de a-l ține după gratii pe Traian Simionca, primarul suspendat de Livezile

A Scris de Administrator
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița îl vor pe Traian Simionca în continuare după gratii, astfel că au cerut instanței prelungirea măsurii arestului preventiv pentru încă 30 de zile. Ca de fiecare dată de când acesta a fost inculpat, instanța de drepturi și libertăți de la Judecătoria Bistrița a respins și astăzi propunerea procurorilor, ca Traian Simionca să stea în arest preventiv, și a dispus înlocuirea acestei măsuri cu cea a arestului la domiciliu. „În baza art. 237 alin. 1 Cod procedură penală respinge propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa în dosarul penal nr. 2890/193/P/2025 ca neîntemeiată, urmând ca la data expirării arestului preventiv inculpatul S. T.să fie pus în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 237 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 202 al. 1, 3 şi 4 lit. d Cod procedură penală şi art. 218 Cod procedură penală, dispune înlocuirea arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu faţă de inculpatul S. T., fiul lui I.şi A, născu la data de , în com. L, sat L, jud. B-N, CNP , cetăţean roman, studii postliceale, căsătorit, primar al comunei L, domiciliat în com./sat L, nr. , jud. B-N, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) ?i (2) lit. (g) Cod penal, violarea vie?ii private, prev. de art. 226 alin. (1) Cod penal şi influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. 1 C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.02.2026 şi până la data de 24.03.2026, inclusiv. Potrivit dispoziţiilor art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, pe durata măsurii preventive a arestului la domiciliu inculpatul nu va părăsi imobilul situat în com./sat L., nr. , jud. B-N, fără permisiunea judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată. În temeiul dispoziţiilor art. 221 alin. 3 Cod procedură penală dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. Conform dispoziţiilor art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, ori de câte ori este chemată; b) să nu comunice direct sau indirect cu persoana vătămată H.A.M. sau cu membrii de familie ai acesteia, cu martorii P.I.M., T. A., M. E.C. M., R.A. D., D.Ş.M., G.F.I., R.D.I., B. D.A.D. M.P.A., G.D.M., D.A. P., O. a, G. D.M., S.I.D., R.A.C., B. A. I. C.M.F., D.T. G. A.Z., L. A., L.D.V., C.E.F., T.F., C.T. C., L.D. N., M.V.D. A.I.D., S.D., B. C., H.C. sau cu membrii de familie ai acestora şi cu inculpatul C. A. sau cu membrii de familie ai acestuia. În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, conf. art.275 alin. 3 Cod procedură penală”, a decis Judecătoria Bistrița. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore la Tribunalul Bistrița-Năsăud

La curent cu ultimele articole