·
M Mesagerul
Actualitate

Noi reguli pentru comerțul ambulant și de amplasare a teraselor, în Bistrița

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Noile reglementări sunt propuse după constatarea mai multor nereguli – derularea de activități fără a respecta autorizația eliberată sau fără a deține autorizație -, precum și a faptului că actualul regulament nu cuprinde clauze cu privire la comerțul ambulant.Astfel, prin proiectul de hotărâre pentru modificarea regulamentului de închiriere a domeniului public și de amplasare a teraselor în aceste spații sunt prevăzute amenzi mai mari, inclusiv posibilitatea confiscării mărfii care face obiectul contravenției, afișaj exact a spațiului închiriat, obligativitatea păstrării curațeniei și mobilier doar din categoria celui aprobat.„Activitățile de comerț stradal sau ambulant se pot desfășura doar în zonele și pe perioadele stabilite de către Primăria municipiului Bistrița, pe baza unei autorizații de folosire temporară a domeniului public, eliberată la cerere însoțită de documente doveditoare a calității de agent economic, a unui aviz sanitar-veterinar pentru produsele alimentare și un plan de amplasament al zonei solicitate, indicând suprafața ocupată și perioada de desfășurare. Comerțul ambulant se poate desfășura numai în locurile expres aprobate, respectiv, perimetrul târgurilor, piețelor și al evenimentelor publice aprobate de Primărie, cu respectarea normelor de igienă, de protecție a mediului, a liniștii publice și a siguranței pietonale. Este interzis comerțul ambulant pe trotuare înguste sau în apropierea trecerilor de pietoni, în zona centrală istorică, cu excepția evenimentelor organizate și aprobate de Primărie și în apropierea unităților de învățământ, lăcașelor de cult sau instituțiilor publice.Se propune și modificarea și completarea celor două articole care cuprind contravenții și sancțiuni, care includ modificarea cuantumului amenzilor, respectiv între 1.500-2.500 lei, respectiv între 1.000-2.500 lei, și introducerea anumitor fapte care nu erau prevăzute de Regulament. Constatarea contraventiilor și aplicarea sancțiunilor se va face de către personalul Direcției Poliția locală Bistrița.Este necesară și introducerea unei prevederi conform căreia în cazul contravențiilor privind comerțul ambulant neautorizat, agenții constatatori să poată dispune pe lângă sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului, și sancțiunea complementară a confiscării bunurilor ce fac obiectul contravenției,  urmând ca bunurile confiscate să fie valorificate potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr.14/2007 privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului sau se predau instituțiilor ori organizațiilor neguvernamentale care activează în sfera serviciilor sociale”, se arată în referatul de aprobare atașat proiectului de hotărâre.

La curent cu ultimele articole