La marginea Clujului, în comuna Săvădisla, trăiește o comunitate discretă care face parte din mișcarea internațională „Twelve Tribes”, un grup religios controversat, cunoscut pentru stilul său de viață izolat și regulile stricte. Recent, membrii comunității au deschis o brutărie în Cluj-Napoca, unde produsele artizanale atrag zilnic clienți fără ca mulți să știe cine sunt, de fapt, oamenii din spatele firmei. O afacere cu miros de pâine caldă și marketing curat, dar cu o poveste care duce mult dincolo de tejghea. Gazeta de Cluj a aflat cine se află în spatele afacerii The Bakery.Clienții cumpără pâine. Puțini știu cui lasă baniiTwelve Tribes este o mișcare religioasă fondată în anii 1970 în Statele Unite de Gene Spriggs, cunoscut și sub numele de Yoneq. Grupul se prezintă ca o comunitate creștină care caută să trăiască asemenea primilor credincioși din Noul Testament: membrii împart bunurile, lucrează împreună și trăiesc într-un cadru colectiv, adesea izolat de restul societății.Pe plan internațional, comunitățile Twelve Tribes s-au extins în mai multe țări, inclusiv Germania, Franța, Australia, Canada și Argentina. Membrii trăiesc în ferme, au școli și ateliere proprii, iar afacerile lor – restaurante, brutării, magazine – sunt gestionate direct de comunitate.Comunitatea Twelve Tribes a fost implicată în mai multe controverse internaționale, în special legate de muncă infantilă, abuzuri fizice și educație acasă (homeschooling).Mișcarea este, în unele țări, investigată pentru:În 2018, o investigație a Departamentului Muncii din New York a descoperit multiple încălcări ale legilor privind munca minorilor la fabrica Common Sense Farm, operată de Twelve Tribes. Douăsprezece minore erau implicate în activități de fabricație, ceea ce este interzis de lege. Ca urmare, autoritățile au deschis cazuri care ar putea duce la amenzi semnificative.În Germania, comunitatea Twelve Tribes a intrat în conflict cu autoritățile educaționale din Bavaria. Deși homeschooling-ul este ilegal în Germania, grupul a operat o școală privată sub supraveghere de stat, fără a respecta standardele educaționale, inclusiv absența educației sexuale și a teoriei evoluției. În 2013, autoritățile au revocat dreptul de a opera școala, după ce au primit plângeri privind abuzuri fizice și lipsa personalului didactic certificat.În 2013, poliția germană a efectuat raiduri în două comunități Twelve Tribes din Bavaria şi au luat 40 de copii pentru a-i proteja de abuzuri fizice. Investigațiile au fost declanșate de înregistrări sub acoperire care arătau cum copiii erau bătuți cu un „băț asemănător unei nuiele”. Comunitatea a recunoscut utilizarea acestui obiect pentru disciplină, dar a negat acuzațiile de abuz. În 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a susținut decizia autorităților germane de a lua copiii din comunitate.În 2021, fosta membră Carolyn Figuera a declarat pentru CBS Boston că a fost supusă abuzului emoțional și controlului strict în cadrul comunității Twelve Tribes. Ea a descris grupul ca fiind o sectă care impune reguli rigide și pedepse severe pentru nerespectarea acestora. Comunitatea din Săvădisla“This is a new beginning in the land of Romania. We are thankful to be here, and for the friends we have made in this country” (n.red.Aceasta este un nou început în țara România. Suntem recunoscători că suntem aici și pentru prietenii pe care i-am făcut în această țară), scriu membrii comuntăţii pe site-ul lor oficial.Pe site-ul oficial, comunitatea descrie modul în care vizitatorii se pot apropia de viața lor:„Dacă locuiești aproape de o comunitate, vizitarea este foarte simplă. Vineri seara este un moment deosebit pentru o vizită, deoarece toți vom fi acasă pentru Sabat, iar atmosfera este foarte relaxată. Suntem bucuroși să găsim timp să vorbim cu tine.”Ei mai precizează că mulți vizitatori vin să participe la activitățile fermei:„Am avut mulți vizitatori care au venit să se ofere voluntari în ferme, work-for-stay sau vizite extinse. Oaspeții noștri sunt alături de noi și învață împreună cu noi lucrurile mai profunde ale vieții.”Fermele Twelve Tribes sunt descrise ca spații colective în care se trăiește ca o familie extinsă:„În fermele și comunitățile noastre, trăim împreună ca o familie extinsă, împărțind toate lucrurile în comun, așa cum au făcut discipolii lui Yahshua în secolul I. Este o viață uimitoare și poți să o vezi tu însuți în oricare dintre aceste locuri”.Deși fermele produc hrană pentru comunitate, uneori vând produse la piețe locale sau la standuri proprii. Toate veniturile sunt puse într-un fond comun pentru a acoperi necesitățile membrilor, fără venituri individuale sau datorii proprii, după cum precizează comunitatea:„Nu avem venituri independente sau datorii de purtat singuri, cu excepția datoriei de iubire pe care o datorăm Mântuitorului nostru, pe care o răsplătim iubindu-ne și având grijă unii de alții”Cine se află în spatele The BakeryBrutăria deschisă recent de comunitatea Twelve Tribes în Cluj-Napoca funcționează sub denumirea COMMUNITY FOODS SOCIETATE COOPERATIVĂ. Firma a fost înființată pe 26 noiembrie 2024. Administratorii firmei sunt:Szabo Krisztian – RomâniaVeuthey Guillaume – ElvețiaMarusic Gouablin Krishna – FranțaAsociații și cotele lor de participare:Veuthey Guillaume – Elveția (4,76%)Marusic Gouablin Krishna – Franța (4,76%)Szabo Krisztian – România (4,8%)Puissant Benjamin Anthony – Franța (2,38%)Joga Eitan – Franța (2,38%)Lembert Rivkah – Franța (2,38%)Fillos Hannah – Franța (2,38%)Manere Sheqet – Franța (2,38%)Cassar Fanny – Franța (2,38%)Schnell Shelevah – Elveția (2,38%)Grzebezyk Vincent Julien David – Franța (2,38%)Krumbacher David – Germania (2,38%)Jegu Maxime Michel Daniel – Franța (2,38%)Fillos David – Franța (2,38%)Cazal Felicite Marie Leonie Ode – Franța (2,38%)Joga Lotus – Franța (2,38%)Busser Yemimah – Franța (2,38%)Rouaux Ruhamah – Franța (2,38%)Roberget Ezra – Franța (2,38%)Joga Guillaume Nicolas – Franța (2,38%)Beneficiarii firmei provin în principal din Franța, Germania, Portugalia și Elveția și includ:Busser Yemimah – FranțaCassar Fanny – FranțaCazal Felicite Marie Leonie Ode – FranțaFillos David – FranțaFillos Hannah – FranțaFukushima Lecouvreur Yosef – FranțaGrzebezyk Vincent Julien David – FranțaJegu Maxime Michel Daniel – FranțaJoga Eitan – FranțaJoga Guillaume Nicolas – FranțaJoga Lotus – FranțaJoga Meirah – FranțaJoga Nadab – FranțaLembert Gabar – FranțaLembert Johan – FranțaLembert Rivkah – FranțaManere Sheqet – FranțaKrumbacher David – GermaniaLembert Fillos Isis Colette – PortugaliaKrumbacher Anna Barbara – ElvețiaFiind recent deschisă, firma nu are momentan date financiare raportate.Brutăria din Cluj-Napoca reprezintă prima prezență vizibilă a sectei Twelve Tribes în România. În mai multe țări, grupul a fost investigat pentru abuzuri asupra copiilor, disciplină fizică severă, muncă infantilă și control strict asupra membrilor. Apariţia comunității din Săvădisla ridică întrebări legate de modul în care aceste practici pot fi prevenite sau monitorizate.