·
M Mesagerul
Actualitate

O tânără a fost găsită spânzurată în dulap de proprietarul apartamentului. FOTO

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Duminică, 14 martie, o tânără în vârstă de 20 de ani a fost găsită spânzurată într-un dulap. Tânăra, care locuia într-un imobil din cartierul ieşean Galata, a fost găsită chiar de proprietarul apartamentului. Bărbatul a sunat la 112 şi a anunţat că a găsit-o spânzurată pe tânăra căreia îi închiriase un apartament.    Imediat un echipaj medical a ajuns la faţa locului împreună cu poliţiştii. Medicii nu au putut decât să constate decesul. Din spusele acestora, tânăra era moartă de câteva ore.    „Poliţiştii au fost sesizaţi prin apel la numărul unic de urgenţă 112 despre faptul că o tânără a fost găsită spânzurată într-un imobil. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.   Anchetatorii iau în calcul mai multe variante, însă varianta sinuciderii prinde cel mai mult contur.Citește și: Frații criminali din Leșu, care și-au omorât cu sălbăticie un vecin, se cer în libertate! Judecătorii nu îi lasă încă de după gratii

La curent cu ultimele articole