Un nou proiect de lege al MAI ar putea extinde puterile polițiștilor locali, oferindu-le dreptul de a opri mașini și de a controla documente. În acest context, polițiile locale din marile orașe ale României, precum Iași, Cluj-Napoca, Galați sau Timișoara, sunt conduse de pensionari speciali ai Ministerului de Interne. Aceștia, foști șefi în structurile MAI, cumulează pensii consistente cu salarii de directori în administrația locală, ajungând la venituri anuale impresionante din fonduri publice.Daniel Marius Velea este șeful Poliției Locale din Baia Mare dar și pensionar MAI. Velea s-a pensionat din fruntea Poliției Municipiului Baia Mare în noiembrie 2024 (la vârsta de 50 de ani), iar după o lună devenea șef la Poliția Locală. În ultima declarație de avere, Velea scrie că a mai primit, ca ofițer la IPJ Maramureș, suma de 18.055 lei (adică pentru o lună și un pic). Soția sa, tot pensionar MAI, primește 122.422 lei. Dar, șeful Poliției Locale și-a mai acoperit cheltuielile cu indemnizatia de 40.693 lei de Consiliul Județean și scrie domnia sa, tot în în declarația de avere, că a mai primit „salar” de la Inspectoratul De Poliție al Județului Maramureș, pe care nu ne lasă să-l vedem, suma fiind blurată. Interesant este că în data la care Cătălin Cherecheș, pe atunci primar de Baia Mare, a fugit din țară, Velea era de două zile împuternicit la comanda IPJ Maramureș (șeful de drept plecase în concediu). Vasile Chișlucă este directorul general al Poliției Locale Satu Mare din anul 2017. Chișlucă a fost comisar şef al Poliţiei de Frontieră, şef Sector Satu Mare şi Carei şi şef Sector al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei. După toată această activitate s-a pensionat încasând acum de la MAI 147.960 lei pe an. De la Poliția Locală are un salariu anual de 132.468 lei, plus norma de hrană de 4.050 lei și îndemnizația de 19.070 lei oferită de Consiliul Județean. Directorul general al Poliției Locale Cluj-Napoca este Marcel Nicu Bonțidean cu un venit anual de 122.119 lei și o pensie MAI de 151.700 lei. El mai primește 15.328 lei normă de hrană și de la Autoritatea Teritorială de Ordine Publică suma de 22.977 lei. Bonțidean a lucrat la IPJ Cluj încă din 1985 când instituția se numea Miliția și, în 2009, a fost chiar șeful Poliției municipiului. În 2016 el s-a pensionat și a fost imediat recuperat de primarul Emil Boc și pus în fruntea Poliției Locale. În subordinea lui Bonțidean mai este un pensionar MAI care lucrează ca șef al Serviciului Siguranță Publică. Constantin Deaconu, căci despre el este vorba, s-a pensionat astă vară, la vârsta de 49 de ani, din funcție de șef al Secției 2 de Poliție din Cluj. Deaconu încasează o pensie de 10.000 de lei pe lună de la Ministerul de Interne, dar în același timp primește și salariu pentru noul post care este de cel puțin 13.000 de lei lunar. Sebeș, Orăștie, Brașov și Turda se bazează tot pe speciali La Poliția Locală din Brașov director executiv a fost numit, în luna martie a acestui an, Mădălin Florian Șuraru. El a venit pe această funcție de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Brașov unde a fost șef de birou. Ca ofițer de Jandarmi, Șuraru avea o leafă anuală de 114.623 lei. Mădălin Florian Șuraru Adjunctul lui Șuraru, Marian Șerban este și el pensionar MAI. Șerban a fost ofițer în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov și la Poliția Locală a venit în luna mai a acestui an. Valer Moldovan este directorul executiv al Poliției Locale Turda. El s-a pensionat din MAI în anul 2016. Înainte a fost comisar șef în cadrul Poliției Naționale și a ocupat, de două ori, funcția de comandant al Poliției Turda și o dată comandant al Poliției Câmpia Turzii. La scurt timp după pensionare el a devenit șeful Poliției Locale care acum îi aduce venituri anuale de 120.163 lei. Pensia de fost polițist a domnului Moldovan se ridică la suma anuală de 143.160 lei. Moldovan are în subordine mai mulți pensionari: șef serviciu Vasile Dorel Mănăilă (salariu de 118.902 lei și pensie MAI de 104.460 lei); polițist local Liviu Gherman (salariu de 76.670 lei și pensie MAI de 54.960 lei); polițist local Dumitru Luchian (salariu 67.453 lei, normă hrană 18.263 lei și pensie MapN de 83.208 lei); șef birou Melian Nadasan (salariu de 115.744 lei și pensie MAI de 107.424 lei) și polițist local Olimpiu Marcel Obedea (cu un salariu de 73.587 lei și o pensie MapN de doar 35.640 lei). De la Giurgiu, la Buftea și Pitești În orașul Buftea, reședința județului Ilfov, Poliția Locală este condusă de Mihai Ion, pensionar MAI. Mihai Ion a încasat de la Primăria Buftea suma de 97.119 lei, iar de la Casa de Pensii a MAI, 77.000 lei. Puțin mai încolo, la Pitești, șeful Poliției Locale este Gabriel Cosmin Gherghe. Acesta a fost șeful IPJ Vâlcea și adjunct al șefului Poliției Argeș și s-a pensionat recent. De la IPJ Argeș, Gherghe primea un salariu cumulat de 134.864 lei. Gherghe nu are adjunct dar în subordinea lui sunt mai mulți șefi de serviciu. Unul dintre ei, Marius Ionel Călin, este și el pensionar dar MapN. Călin a mai fost și angajat al STS. Gabriel Cosmin Gherghe. La Giurgiu, chestorul în rezervă Mihai Cristinel Brătan este șeful Poliției Locale de aproape cinci ani. Pensionar MAI, fost angajat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Brătan a realizat venituri de la Primărie însumând 161 mii lei, iar din pensie peste 200 mii lei. Soția lui Brătan este și ea angajată la Poliția de Frontieră dar și pensionară MAI. În vara acestui an, Ionică Cristinel Rădoi a fost numit șeful Poliției Locale Slatina. Rădoi a fost adjunct al IPJ Olt și ofițer specialist la Direcția Generală Anticorupție. După pensionare, fostul polițist s-a înscris în PNL și a candidat anul trecut, fără succes, pentru un loc în Camera Deputaților. În Slatina, Rădoi este cunoscut și ca un apropiat al primarului liberal Mario De Mezzo, pe care l-a ajutat în campania electorală. Iașul, „azilul” pensionarilor MAI Poliția Locală din Iași este un adevărat refugiu pentru pensionarii speciali din Ministerul de Interne. Liviu Zanfirescu este directorul general al Poliției Locale Iași cu salariu de 131.081 lei și o pensie MAI de 146.098 lei. Când s-a pensionat, în 2015, Zanfirescu era șeful Poliției Rutiere Iași, iar anterior șeful IPJ Iași. La Poliția Locală a ajuns în 2017 ca șef al Serviciului Rutier, iar un an mai târziu a devenit director general. Soția lui Zanfirescu Doina este tot pensionar MAI, cu 61.350 lei, și mai lucrează la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte de unde câștigă alți 19.288 lei. Acum trei ani, Zanfirescu a rămas fără permis după ce a fost prins gonind cu mare viteză într-o localitate dar, în urma contestației, a scăpat cu un avertisment. Adjunctul său de la Poliția Locală Iași, Georgel Grumeza nu a fost așa de norocos. La începutul lunii noiembrie, lui Grumeza i-a fost suspendat permisul, pentru 30 de zile, pentru că a trecut pe roșu. Dar acesta nu este cel mai mare necaz al lui Grumeza. El este judecat într-un dosar de corupție, deschis de DNA, pentru că ar fi semnat în mod nelegal documente esențiale pentru recepția unui hotel. Într-un alt dosar, aflat pe rolul Tribunalului, Grumeza este acuzat, tot de DNA, că ar fi semnat mai multe certificate de atestare care favorizau dezvoltatori imobiliari. Grumeza a fost implicat și în scandalul în care fostul primar al Iașului Gheorghe Nichita le-ar fi cerut polițiștilor locali să spioneze mai multe persoane. La perchezițiile (din 2015) făcute atunci la locuința adjunctului Poliției Locale Iași Georgel Grumeza, ar fi fost găsite țigări cu marijuana. Grumeza lucrează de mult timp la Poliția Locală Iași de unde are un venit anual de 90.705 lei, dar și o pensie MAI, fiind fost ofițer de poliție, de 94.616 lei. El mai primește peste 10 mii lei normă de hrană și vouchere de vacanță. Cristian Sandu este șeful Serviciului Intervenții din cadrul Poliției locale Iași de mai bine de șase ani. Când s-a pensionat, în anul 2019, la vârsta de 50 de ani, Sandu era adjunct la IPJ Iași. La bază ofițer de jandarmi, Sandu a fost transferat în cadrul Poliției unde a ocupat, pe rând, mai multe funcții de conducere. Sandu este nepotul generalului Ion Oproșor, fost consilier al lui Klaus Iohannis. Ca șef serviciu la Poliția Locală, Sandu are un venit anual de 117.998 lei plus vouchere de vacanță, iar ca fost angajat MAI, o pensie de 130.212 lei. Conform declarației de avere, soția lui Sandu lucrează și ea la Poliția Locală, la Resurse Umane, de unde încasează suma de 84.875 lei. Aurel Harabulă este șef serviciu la Poliție Locală din Iași cu un salariu anual de 117.435 lei, la care se adaugă voucherele de vacanță. Harabulă este și el pensionar MAI beneficiind de suma anuală de 78.624 lei și lucrează în Poliția Locală încă de pe vremea primarului Chirică. Mihai Apetrei și Cristinel Gavriluță sunt polițiști locali la Iași și ambii sunt pensionari. Primul primește pensie de la MapN, iar cel de-al doilea de la MAI. Vasile Chelaru de la Bârlad, acuzat că a favorizat un infractor Poliția Locală din Bârlad se mândrește și ea cu un șef pensionar MAI. Vasile Chelaru este directorul executiv din anul 2017 și primește de la Primăria Bârlad un salariu anual de 88.154 lei, plus o norma de hrană în valoare de 15.600 lei. Iar de la Casa de Pensii a MAI, Chelaru are un venit de 133.002 lei. În 2016, când era șeful Poliției Bârlad, comisarul-șef Chelaru a fost acuzat că ar fi intervenit în favoarea unei persoane acuzate de viol. În urma acestui scandal el s-a retras din Poliție pensionându-se. După trei ani, dosarul a fost clasat procurorii ajungând la concluzia că faptele nu au existat. Chelaru a dat statul în judecată cerând 500.000 de euro daune pentru prejudiciile aduse, dar judecătorii i-au respins cererea. Vasile Chelaru Lucian Nastasiu este comisar-șef în rezervă și ocupă funcția de director executiv al Poliției Locale Onești din 2021. El a fost șef al Poliției Municipiului Onești și al Poliției Orașului Târgu Ocna, de unde a ieșit la pensie. În declarația de avere de anul trecut, Nastasui ne arată că are o pensie de la MAI de 102.192 lei și venituri salariale de 103.121 lei. La Vaslui este cea mai mare nebuloasă. Site-ul Poliției Locale nu oferă nicio informație despre conducerea instituției, iar consultarea declarațiilor de avere este interzisă muritorilor de rând. De câțiva ani, la vârful Poliției Locale se dau lupte grele. Sorin Catană a devenit șeful Poliției Locale Vaslui în anul 2012. După aun an, Catană a fost declarat incompatibil de către ANI pentru că, în primul an de șefie la Poliția Locală deținuse și funcția de ofițer în cadrul IPJ Vaslui. În 2022 a venit și verdictul final, iar Catană a trebuit să elibereze funcția. Favorit pentru a lua locul lui Catană era un alt fost polițist și fost lider al sidicatului polițiștilor din Vaslui, Paulică Neamțu, angajat de câteva luni ca șef al Serviciului Ordine Publică din cadrul Poliției Locale. Catană a atacat decizia ANI în instanță și la sfârșitul anului 2023 s-a reinstalat în funcție. Dar doar pentru scurt timp pentru căci, în ianuarie 2024, Catană a pierdut definitiv la Curtea de Apel Iași și a trebuit să părăsească din nou postul mult râvnit. Iar la Poliția Locală Vaslui, lucrurile au rămas în coadă de pește. La Galați șef e finul primarului Pucheanu Conducerea Poliției Locale Galați este asigurată de un director general, un director general adjunct și doi directori executivi. Trei dintre aceștia sunt pensionari speciali din MAI. Marius Antonel Dobrea, șeful Poliției Locale, este finul primarului Galațiului, Ionuț Pucheanu. Dobrea are acum 54 de ani și s-a pensionat, din funcția de șef al Poliției Municipiului Galați, în anul 2021. La scurt timp s-a înscris la concursul organizat de Primăria Galați și a devenit șeful Poliției Locale. Pensia lui Dobrea de la MAI este de 116.448 lei, iar veniturile de la primărie ajung la suma de 137.125 lei. Sursa: libertatea.ro