·
M Mesagerul
Actualitate

Premierul Cîțu a transmis un mesaj de condoleanțe familiilor victimelor incendiului de la „Matei Balș”

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
„În această dimineaţă o tragedie a lovit Bucureştiul. Din păcate, cu victime. În primul rând, transmit sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Din primul moment am activat Planul Roşu şi împreună cu Ministerul de Interne şi prefectul municipiului Bucureşti am luat toate măsurile ca situaţia să fie stabilizată rapid. În acelaşi timp au fost identificate locuri în alte spitale din Bucureşti unde au fost transferaţi imediat mai mulţi pacienţi. M-am asigurat că transferul s-a făcut în condiţii sigure. Un lucru este cert, de această dată reacţia autorităţilor a fost eficientă şi rapidă. Despre cauze şi responsabili discutăm după ce avem toate informaţiile”, a scris Florin Cîţu, vineri, pe pagina sa de Facebook.Reamintim că patru persoane și-au pierdut viața carbonizate, iar alte două sunt în stare gravă, în urma incendiului puternic ce a avut loc azi dimineață la Matei Balș.Citește și: UPDATE Patru persoane au murit carbonizate din cauza incendiului de la Matei Balș

La curent cu ultimele articole