În cererea de chemare în judecată, soții Sighiartău au arătat că cererea de eliberare a certificatului de urbanism a fost depusă pe data de 20 decembrie 2021, în scopul întocmirii unei documentații tehnice pentru obținerea autorizației de construire în scopul edificării pe str. Petre Ispirescu din municipiu, pe un teren de 829 mp, a unui imobil de locuințe colective mici cu subsol, parter două etaje plus un etaj retras (S+P+2E+ER). Deși certificatul de urbanism ar fi trebuit eliberat până pe data de 13 ianuarie 2022, nu l-au primit deloc.În același document, cei doi au precizat că funcționarii din cadrul Serviciului Urbanism au întocmit și semnat documentul pe care ei l-au solicitat, imobilul aflându-se în subzona L2, în condițiile în care terenul vecin a fost autorizat și edificat un imobil de locuințe mici cu regim de înălțime asemănătoare, utilizare admisă prin Regulamentul Local de Urbanism (RLU). De asemenea, în același regulament se mai stipulează că lotul minim construibil pentru locuințele colective înalte (blocuri) este de 1.000 mp, iar pentru locuințele colective medii lotul minim construibil este de 500 mp.Fiindcă li s-a refuzat eliberarea certificatului de urbanism, soții Sighiartău au cerut în instanță obligarea Primarului municipiului Bistrița și UAT municipiul Bistrița prin Primar să emită actul administrativ, dar cer și despăgubiri în valoare de 39.000 de euro, pentru beneficii nerealizate în perioada 14.01 – octombrie 2022., precum și plata sumei de 4.200 euro/lună, reprezentând folosul netras începând cu luna octombrie 2022 și până la eliberarea certificatului de urbanism solicitat.Astfel, aceștia arată că beneficiul nerealizat reprezintă valoarea medie a chiriilor ce se practică pentru un apartament cu două camera în zona Petre Ispirescu, chiria medie fiind de circa 270 euro, astfel că pentru numărul apartamentelor ce le-ar fi construit și închiriat au calculat o chirie totală de 3.240 euro/lună.“Mai mult, aceasta chirie lunară urmează să fie mai mare cu circa 10-15% în condițiile în care se vor închiria și spațiile de parcare de la subsol, astfel că valoarea lunară a unor chirii pentru fiecare unitate locativă ar fi de circa 350 euro/luna, astfel că ar rezulta un prejudiciul lunar de 4.200 euro/lună”, au precizat soții Sighiartău în documentul depus la dosarul cauzei.Gaftone, cel mai mare inamic în procesDe cealaltă parte, municipalitatea a arătat că cea care nu a semnat documentul cerut de soții Sighiartău este secretarul municipiului Floare Gaftone, certificatul de urbansim ajungând la primarul Ioan Turc cu anumite observații. Drept urmare, primarul a fost în imposibilitate de a-și pune semnătura pe un astfel de document.Asta deși, potrivit mențiunilor inspectorului de zonă din cadrul Serviciului Urbanism, nu doar că certificatul de urbanism a fost întocmit potrivit prevederilor legale și Regulamentului de Urbanism aferent Planului de Urbanism General al municipiului Bistrița, ci și că pentru obiectivul solicitat de soții Sighiartău nu este necesară întocmirea unei documentații de urbanism suplimentare, în condițiile în care Floare Gaftone a mai semnat “asemenea certificate de urbanism fără nicio problemă”.Deși soții Sighiartău nu s-au îndreptat în mod special împotriva secretarului municipiului, Floare Gaftone a depus cerere de intervenție în dosar, în sprijinul pârâților, în care a susținut că a cerut de mai multe ori “modificarea sau completarea certificatelor de urbanism, însă s-a refuzat în mod constant fără a se argumenta și fără acceptarea efectuării unei analize la care să participe funcționari din cadrul structurii Arhitectului șef și ai Direcției Administrației Publice, Juridic”. Din documentele depuse de aceasta la dosarul cauzei, dar și din intervențiile avocatului său (nimeni altul decât fiul său George Gaftone) în fața instanței, reiese opoziția sa permanentă față de eliberarea documentului cerut de cei doi petenți, în forma propusă de către pârâţi, adică documentul semnat de angajații de la Urbanism, inclusiv de arhitectul șef Monica Pop.Astfel, într-unul din documentele depuse, Floare Gaftone a arătat că:“Suprafaţa minimă a loturilor din cadrul zonei funcţionale L – locuire este împărțită, după cum urmează : – loturile din zonele de locuinţe individuale existente şi neconstruite (rămase neocupate), lotul minim construibil este de 250 mp; în condiţiile în care loturile sunt conectate la sistem centralizat de utilități; – loturile din zonele noi introduse în intravilan şi pentru loturile caselor de vacanţă si enclave neconstruite, lotul minim construibil este de 500 mp; – lotul minim construibil pentru locuinţele colective este de 1000 mp”, citează aceasta din RLU, cap. II.5 ZONA DE LOCUIRE – L GENERALITĂŢI: CARACTERUL ZONEI,Însă la cap. I.4. CONDIŢII DE CONSTRUIBILITATE A PARCELELOR, I.4.1. Lotul minim construibil pe teritoriul municipiului Bistriţa se arată că “lotul minim construibil pentru locuinţele colective înalte este de 1000 mp, iar pentru locuinţele colective de medii, lotul minim construibil este de 500 mp”, ori, în cazul de față vorbim despre locuințe colective mici.În același document, Gaftone a mai arătat că, pe data de 18 martie 2022, adică după două luni de la momentul în care trebuia eliberat certificatul de urbanism soților Sighiartău, primarul a convocat o ședință de lucru cu structura arhitectului șef și reprezentanți au direcției juridice și a solicitat ca pentru toate cererile depuse în vederea edificării de locuințe colective mici, prin intermediul certificatului de urbanism să se solicite întocmirea unei documentații de urbanism. Apoi a solicitat convocarea Comisiei de urbanism din cadrul Consiliului Local, care în cadrul ședinței din 8 martie 2022, a adoptat cu unanimitate de voturi un aviz prin care se solicită ca edificarea de locuințe colective mici, în zona de locuințe individuale să se facă numai după elaborarea, avizarea și aprobarea de către Consiliul local a unei documentații de urbanism.Totodată, Gaftone a mai subliniat că, pe data de 30 septembrie 2022, primarul a solicitat arhitectului șef, prin rezoluție pe cererea depusă de Gavril Sighiartău, ca certificatul de urbanism să fie eliberat cu întocmirea unui Plan Urbanistic de Detaliu, întrucât parcela este de sub 1.000 mp., secretarul general precizând că a solicitat acest lucru încă din data de 3 martie 2022.Aceasta a mai arătat că, în data de 10 octombrie 2022, primarul a decis, , să se facă o deplasare în teren împreună cu comisia de urbanism, după care se va soluționa și cererea soților Sighiartău. Deplasarea în teren a avut loc însă abia în martie 2023, adică după 6 luni. La acel moment, membrii comisiei de urbanism au descoperit că pe terenul alăturat celui deținut de soții Sighiartău a fost edificată (în roșu), un alt imobil de locuințe colective mici, care aparține soților Sandu și Onița Miron, construcție ce primise autorizație de construire pentru un regim de înălțime P+2E+M. Că n-a fost respectat regimul de înălțime la acest imobil, acesta fiind construite de fapt cu 3 etaje, soții Miron fiind amendați de Poliția Locală cu 5.000 lei, fiind dispusă și sistarea lucrărilor, este o altă poveste. Ideea este că, deși Floare Gaftone susține că în subzona L2 regimul maxim de înălțime este P+2, în realitate s-au eliberat documentele de urbanism necesare – certificat de urbanism, respectiv autorizație de construire – pentru un regim de înălțime mai mare P+2+M, fără a fi cerut vreo altă documentație de urbanism suplimentară, respectiv PUD, așa cum le-a fost condiționată eliberarea certificatului de urbanism soților Sighiartău.Gaftone a mai susținut pe parcursul procesului că, în același an 2022, Ministerul Dezvoltării a informat-o că OUG Bistrița nu are UTR-uri (n. r. – Unitate Teritorială de Referinţă).“Nu ai UTR-uri, nu ai reglementări specifice. Nu ai reglementări suficiente, recurgi la PUZ”, a susţinut aceasta în instanță.Culmea este că aceste UTR-uri sunt amintite în RLU, potrivit căruia municipiul este împărți în 42 de astfel de unități.Primăria, obligată să elibereze documentulCu toată împotrivirea Floarei Gaftone, instanţa a dispus municipalității să elibereze certificatul de urbanism solicitat de soții Sighiartău.“Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Sighiartău Gavril şi Sighiartău Carmen Nicoleta în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Bistriţa, U.A.T. Municipiul Bistriţa şi intervenientul forţat Gaftone Floare. Obligă pârâtul Primarul Municipiului Bistriţa la emiterea certificatului de urbanism solicitat de reclamanţi prin cererea înregistrată sub nr. 111425/20.12.2021, în scopul edificării unui imobil – locuinţa colectiva de mici dimensiuni, în mun. Bistriţa, str. Petre Ispirescu nr. 20. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.04.2025”, este decizia Tribunalului Bistrița-Năsăud.Urmează turul 2Așa cum am precizat mai sus, cu privire la despăgubirile solicitate de soții Sighiartău, instanța a dispus disjungerea cauzei. La un calcul scurt, suma ar ajunge la circa 160.000 de euro.Pentru a stabili exact nivelul despăgubirilor, instanța a dispus efectuarea unei expertize judiciare.În acest caz procesul este încă în desfășurare, primul termen având loc abia în luna martie a acestui an.