Sari la conținut
·
Mesagerul — Știri care contează
Actualitate

Primăria Năsăud pune la bătaie jumătate de milion de euro pentru un sistem „big brother” pentru siguranța traficului din oraș

A Scris de Administrator
Primăria Năsăud pune la bătaie jumătate de milion de euro pentru un sistem „big brother” pentru siguranța traficului din oraș
Publicitate Partener
Administrația locală a lansat licitația pentru lucrările presupuse de acest proiect în urmă cu câteva zile. Valoarea estimată a acestora este de 2,2 milioane de lei, fondurile fiind asigurate din Planul Național de Redresare și Reziliență.În momentul de față, orașul Năsăud nu are nici măcar semafoare, iar despre camere video sau monitorizare a locurilor de parcare nu poate fi vorba. Mai mult, administrația locală nici măcar nu taxează șoferii care utilizează locurile de parcare publice:„În prezent, orașul Năsăud nu dispune de un sistem de management al traficului, iar la nivelul orașului nu există intersecții semaforizate, circulația fiind dirijată exclusive prin marcaje rutiere. De asemenea, orașul Năsăud nu dispune de sisteme inteligente de transport care să permită măsurarea automata a vitezei de circulație a vehiculelor sau recunoașterea automată a numerelor de înmatriculare”, se prezintă situația în documentația licitației.Aceleași documentații scot în evidență faptul că în perioada 2011-2021, 31% din accidentele petrecute în orașul Năsăud au implicat pietoni și bicicliști, semn că aceste categorii de participanți la trafic dispun de o siguranță mai redusă, ce și contribuie și la descurajarea utilizării acestor moduri de deplasare în oraș.„Principalele disfuncționalități identificate la nivelul infrastructurii de transport sunt următoarele: indicele ridicat de motorizare la nivelul orașului Năsăud, lipsa unor măsuri care să descurajeze utilizarea deplasărilor cu vehiculul personal; lipsa unui sistem de management al traficului, care să conducă la creșterea fluenței circulației și a siguranței deplasărilor pentru toate tipurile de participanți la trafic siguranța redusă a deplasărilor pietonale și cu bicicleta; lipsa unui sistem de gestiune a parcărilor public; parcări neregulamentare, pe trotuar, spații verzi, carosabil; lipsa unui sistem de informare în timp real asupra disponibilității locurilor de parcare”, se arată în proiectul tehnic.Năsăudul trece la alt nivel și va avea semafoare inteligente!Proiectul propune un sistem de management al traficului, cu monitorizare, sistem de management al parcărilor și informare asupra disponibilității acestora, ar și dotarea unui sistem de monitorizare și control.Astfel, vor apărea treceri de pietoni semaforizate pe Bulevardul George Coșbuc, pe strada Liviu Rebreanu și pe Bulevardul Grănicerilor. Acestea vor avea buton,  camere video și dispozitiv acustic pentru nevăzători. De asemenea, vor fi amplasate panouri de afișare a informațiilor din trafic la principalele intrări și ieșiri din oraș și tot acolo sisteme de avertizare asupra vitezei de circulație.Va fi implementat și un sistem de management al parcărilor publice și informare asupra disponibilității locurilor de parcare. Sunt luate în calcul parcarea ambulatoriului Spitalului Orășenesc, parcarea stadionului, judecătoriei și parcarea muzeului. Cu această ocazie vor fi tarifate și parcările din oraș.În Năsăud există 623 de locuri de parcare publice și 692 de locuri de parcare de reședință, în cartierul de blocuri. Locurile de parcare se concentrează cu precădere în zona central și în lungul Bulevardului Grănicerilor, neacoperind întreg teritoriul orașului. Zone importante din oraș, precum Zona Gării, nu dispun de locuri de parcare amenajate, aspect ce conduce la apariția parcărilor neregulamentare pe trotuar sau pe carosabil.Toate acestea vor fi conectate cu un centru de monitorizare și control. Centrul de monitorizare și control pentru sistemul integrat propus va fi instalat în Piața Unirii nr. 15 , într-o clădire existentă.Automate de trafic și camera video performanteProiectul presupune și automate de trafic, echipamente capabile să asigure comanda automată a semafoarelor în intersecție. Acestea pot opera independent, pe baza unor programe pre-definite, dar vor putea fi integrate ulterior astfel încât să lucreze sincron, respectând un anumit algoritm de timp sau comenzi de programare a fazelor și timpilor transmise centralizat de la nivelul centrului de comandă.Și camerele video propuse sunt performante: au inclusiv funcții anticeață, detectează viteza de deplasare, direcția, gradul de aglomerare și chiar numără persoanele dintr-o anumită arie și generează semnale de alarmă când s-a atins o anumită limită. Acestea includ și un sistem de identificare automată a numerelor de înmatriculare, o inovație ce poate detecta, citi și stoca înregistrările cu plăcuțele de înmatriculare.La acestea se adaugă și un sistem de creștere a siguranței pietonilor: „Sistemul are rolul de a conduce la creșterea siguranței pietonilor prin iluminarea suplimentară, atât a trecerii de pietoni, cât și a semnalelor indicatoare. La detectarea pietonilor care doresc să traverseze prin intermediul senzorilor radar, sistemul asigură, prin intermediul modulului de comandă și control, activarea lămpii de iluminare cale și a iluminatului indicatoarelor rutiere”, se specifică în proiectul tehnic.Monitorizarea locurilor de parcare este realizată prin intermediul unor senzori wireless, amplasați pe fiecare poziție corespunzătoare unui loc de parcare, care au rolul de a sesiza starea de liber/ocupat a locului respectiv. Senzorii comunică informația către un dispozitiv centralizator, care transmite datele către Centrul de monitorizare și control, prin intermediul dispozitivului de comunicații montat în fiecare locație.În toate cele 3 locații vor fi amplasate panouri care să indice numărul de locuri de parcare libere din locația respective. De asemenea, vor fi amplasate panouri de informare asupra modalităților de plată a parcării disponibile.  Parte din proiect sunt mai multe mini-aparate radar, care le vor arăta șoferilor cu ce viteză circulă: dacă viteza este legală va fi afișată cu verde, iar dacă șoferul trece de viteza legală aceasta va fi afișată cu roșu.Centrul integrat de monitorizare și control va funcționa non-stop, reprezentând „inima” sistemului integrat. Centrul de monitorizare și control va integra monitorizarea și managementul tuturor sistemelor instalate respectiv: management trafic, camera video monitorizare, camera LPR, panouri informare viteză, senzori de parcare, panouri informare locuri de parcare și panouri VMS.Acesta va avea o cameră de monitorizare și control, dotată cu ecrane de mari dimensiuni, afișajul central fiind de tip perete-imagine. Acolo vor putea lucra doi operatori permanenți care vor avea propriile console locale, prin intermediul cărora operează efectiv sistemul.

La curent cu ultimele articole