·
M Mesagerul
Actualitate

Prof. univ. dr. Mircea Miclea, la prima ediție a Festivalului Educației, organizat în Bistrița

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Organizat sub semnul dialogului dintre generații și al deschiderii spre viitor, festivalul aduce împreună profesori, elevi, părinți, specialiști și ONG-uri, într-un program variat care îmbină știința, educația și spiritul comunitar, anunță organizatorii.Repere ale programului:Evenimentul este inițiat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud prin Complexul Muzeal, Centrul Județean pentru Cultură, Biblioteca Județeană, Inspectoratul Școlar Județean și Casa Corpului Didactic, în parteneriat cu Primăria Bistrița, Europe Direct și Consiliul Județean al Elevilor.

La curent cu ultimele articole