Restructurarea de fațadă a retelelor scolare pe fondul unei infrastructuri care lasă de dorit

Investigația Gazetei de Cluj dezvăluie că măsurile de comasare a școlilor anunțate ca fiind aplicabile „la nivelul întregii țări” vizează în județul Cluj aproape exclusiv municipiile, în timp ce mediul rural rămâne aproape complet absent din listele oficiale.Restructurarea selectivăÎn încercarea noastră de a afla care este realitatea din judetul cluj, în contextul noilor masuri de austeritate, Gazeta de Cluj a investigat nevoile reale ale Clujului, în raport cu soluțiile de restructurare oferite de ISJC.Nu ne-a surprins să constatăm că, în județul Cluj, comasarea școlilor vizează aproape exclusiv unități din municipii, în timp ce comunele abia apar menționate în informațiile făcute public de ISJC, privind școlile comasate.Astfel, ISJC ne transmite ca vor fi facute comasari in municipiile Dej, Gherla, Turda si Cluj-Napoca. Raportat la comune, sunt mentionate Bontida si Floresti. Concluzia: comasările anunțate privesc aproape exclusiv mediul urban, în timp ce ruralul apare marginal în informațiile transmise oficial.La nivel central, reorganizarea a fost anunțată ca aplicabilă „la nivelul întregii țări”, cu termene obligatorii pentru toate inspectoratele, iar comunicarea publică a vorbit despre amploare națională, cu peste 500 de unități vizate. Pentru Cluj, însă, listele publicate indică o concentrare în urban și doar mențiuni punctuale în rural. În paralel, persistă realități ignorate în discursul oficial: sate rămase izolate tehnologic, fără conectivitate stabilă, situații în care digitalizarea și reconfigurarea promisă nu au infrastructura minimă pentru a fi puse în practică. Această discrepanță între mesajul general și ceea ce există efectiv pe teren alimentează neconsistența reformelor; în practică, aplicarea locală apare mai ales în municipii, acolo unde infrastructura și capacitatea administrativă sunt deja prezente, în timp ce comunitățile rurale rămân tratate marginal, tocmai acolo unde nevoia de intervenție este mai acută.In relatie cu acest fapt, ne intrebam cum se pot comasa scolile din zonele rurale ale Clujului, ale Romaniei, sau mai bine spus, cum este comasarea o solutie pentru aceste unitati de invatamant, daca in realitate nu se schimba nimic la nivel de infrastructură?Mitul comasării școlilor care au sub 500 de eleviOrdinul ministrului educației nr. 5197/06.08.2025 a cerut ca, până la 11 august, inspectoratele și primăriile să definitiveze listele pentru reorganizare, însă publicului aceste informații i-au parvenit cu aproximativ 9 zile întârziere, alimentând confuzia privind criteriile și amploarea măsurii. În același timp, formula simplistă „toate școlile sub 500 de elevi se comasează” nu se regăsește ca regulă automată în documente, iar practica arată mai degrabă rearanjări în interiorul aceleiași UAT, nu comasări între comune, ceea ce întărește percepția unei comunicări neclare și așteptări nerealiste despre efectele reale ale reorganizării.Astfel, înainte de publicarea datelor oficiale din 20, pe 19 august am discutat cu primarii din comunele Căpușu Mare, Băișoara, Valea Ierii, Gârbău, Mărișel, Vultureni și Mărgău.Ni s-a confirmat, așadar, existența unei confuzii generale, rezultată din lipsa comunicării: nu se știa nimic sigur, iar presupunerea dominantă era că nu se va schimba nimic. Primarul din Gârbău ne-a spus, de exemplu, că nu a fost anunțat cu privire la aceste restructurări. În prim-plan, din discuția cu primarul din Băișoara aflăm că elevii din Valea Ierii, 33 la număr, ar urma să fie transferați în Băișoara, comuna în cauză având 146 de elevi. Însă primarul din Valea Ierii ne spune că, oficial, nu a primit încă nicio informare.Între planul comunicat și realitatea din comunități rămâne astfel o diferență clară: ce se anunță oficial nu se regăsește, încă, în pași administrativi concreți pe teren.Clasele simultaneAnalizând realitatea comunelor și satelor din Cluj, am identificat o consecință directă a lipsei de infrastructură: școlile din comune practică clasele simultane, unde un profesor predă, în același timp, la două clase diferite.Primarul din Căpușu Mare ne spune: „Nu este un sistem de învățământ eficient. Am avut în Agârbiciu 7 copii în 5 clase. Vă rog să-mi spuneți cum credeți că se descurcă acel învățător și cât timp alocă el pentru fiecare clasă.”Această situație este perpetuată de generații, din lipsă de elevi, și nu este un caz izolat. Comunele Gârbău, Mărișel, Mărgău, Vultureni și, probabil, multe altele se află în aceeași situație. Practica generală este existența strictă a claselor preșcolare, primare și gimnaziale, liceul urmând să fie făcut cu naveta în cel mai apropiat municipiu.În clasele simultane, învățarea devine inevitabil superficială: același profesor fragmentează ora între două niveluri, predă pe „bucăți”, lasă o grupă la lucru individual cât explică celeilalte și inversează rolurile, ceea ce rupe firul logic al lecției și reduce timpul efectiv per elev. Conținutul nu poate fi aprofundat, recapitulările devin sumare, iar evaluarea se face pe grabă. Rezultatul este o parcurgere în două ritmuri, cu goluri acumulate care se văd la testări și la trecerea între cicluri.Reforme bugetare în lipsa infrastructuriiÎn contextul actual al reformelor educaționale, să ne imaginăm, totuși, cum ar fi arătat reformele impuse în comune: care ar fi fost efectul acestei soluții găsite de minister, dacă noi, în prezent, încă avem sate în care nu doar că se predau clase simultane, dar poate preda chiar preotul, din lipsă de personal calificat dispus să se stabilească în zone greu accesibile.Pe fondul noilor reguli, interzicerea cumulului pensie–salariu și blocarea transferurilor/detașărilor, disponibilitatea profesorilor în rural se subțiază fix acolo unde rețeaua e fragilă. Cadrele ieșite la pensie sau cele care acopereau catedre prin mobilitate nu mai pot fi folosite la fel, iar comasările, creșterea normei și tăierile de la plata cu ora reduc și mai mult flexibilitatea de încadrare. În aceste condiții, care ar fi avantajul real pentru un profesor să rămână în rural? Infrastructură modestă, clase simultane, navetă nesigură și mai puține opțiuni de completare a normei, e logic că aleg urbanul, unde există rețea, stabilitate și variante de orar.Pe același fond, să ne imaginăm elevii din mediul rural, care ar avea în față doar dezavantaje: de la transport mai lung și, poate, inaccesibil, la condiții precare. Rezultatul s-ar îndrepta spre abandonul școlar sau o realitate în care viitorii adulți sunt condamnați la necalificare. Să nu mai vorbim de elevii din zonele montane, care nu doar că nu au drumuri care să faciliteze transportul dintre comune, dar depind și de vreme bună.Comasarea în municipii, soluția de suprafață La Căpușu Mare se vede clar cum funcționează reformele pe hârtie versus cele din teren. Primarul Ioan Iancu ne explică situația: în Căpușu Mare sunt 146 de copii, iar în cele patru comune alăturate (Gilău, Gârbău, Aghireșu, Mănăstireni) sunt, în total, 84 de elevi. De peste șase ani, primarul solicită comasarea școlilor din aceste comune, însă procesul nu s-a transformat niciodată în realitate administrativă.Între timp, în propria comună a fost nevoit să ia măsuri drastice: a desființat trei școli în Dumbrava, Agârbiciu și Gârbău, care funcționau cu clase simultane sau cu mult prea puțini copii, găsind chiar o grădiniță care funcționa cu un singur copil. Pentru a le înlocui, a organizat transport în comun spre școala centrală din Căpușu. Rezultatul? „Aducem copii ca să nu fie clase simultane de elevi din clase diferite și tot nu sunt suficienți”, ne spune primarul, rezumând ani întregi de încercări nereușite.Soluția pe care o propune Ioan Iancu pare logică și aplicabilă: adunarea copiilor din toate cele cinci comune în Gilău sau în Căpușu. „Cheltuielile ar fi mai mici”, argumentează el, iar problema pedagogică s-ar rezolva automat. „Ce să facă un profesor cu două clase într-o oră? Copii de la clasa a 6-a asistă la lecții de la clasa a 8-a”, explică el absurditatea sistemului actual, în care același cadru didactic predă simultan la două niveluri diferite, fragmentează conținutul, lasă o grupă să lucreze singură cât explică celeilalte, apoi schimbă. În acest ritm haotic, lecțiile devin superficiale, evaluările se fac pe repede înainte, iar golurile de cunoștințe se acumulează.În paralel cu problema organizațională, primarul semnalează și o alocare eronată a resurselor. Programul de mese calde funcționează în Gilău, deși acolo necesitatea nu e acută. „Acolo unde nu e nevoie se dă, dar unde e necesar nu”, ne spune el, arătând cum sprijinul ajunge exact invers față de nevoile reale. Comunitățile cu efective mici, clase simultane și lipsuri de infrastructură rămân pe dinafară, în timp ce localitățile cu condiții mai bune primesc programe suplimentare.Peste toate acestea stă realitatea cea mai dură: sate din Cluj care încă nu au apă curentă, electricitate sau canalizare, rămânând blocate cu secole în urmă. Pentru copiii din aceste comunități, orice promisiune de reformă educațională se lovește de imposibilitatea accesului la condițiile minime pentru învățare. Când lipsa infrastructurii de bază anulează orice model organizațional, întrebarea devine simplă și dureroasă: copiii de aici la ce schimbări pot spera?Investigația noastră relevă o reformă care funcționează în două viteze: rapidă în municipii, unde se bifează cu ușurință criteriile administrativ-birocratice, și blocată în rural, unde problemele reale nu primesc răspunsuri reale. Comasarea anunțată „la nivelul întregii țări” ajunge, în Cluj, concentrată în patru municipii și doar două comune, confirmând că mesajul oficial de amploare națională nu se regăsește în listele de implementare efectivă.Confuzia comunicării amplifică problemele existente: primari care află cu întârziere despre măsuri care îi afectează direct, informații contradictorii între localități vecine, termene impuse fără consultare reală cu terenul. În acest context, comasarea devine mai degrabă un exercițiu birocratic decât o soluție pedagogică, evident din cazul Căpușu Mare, unde șase ani de solicitări pentru o comasare intercomunală logică rămân fără răspuns, în timp ce primarul este nevoit să închidă școli din proprie inițiativă.Problema de fond rămâne intactă: clase simultane perpetuate de generații, profesori care predau la două niveluri deodată, elevi care învață superficial, sate fără infrastructură de bază.În loc să pornească de la infrastructura de bază și să construiască soluții adaptate fiecărei zone, reforma actuală aplică rețete urbane în medii care au cu totul alte nevoi. Rezultatul sunt comasări de fațadă în municipii, clase simultane perpetuate în sate și o discrepanță crescândă între România educată din orașe și cea lăsată în urmă din comunele unde copiii încă nu știu dacă mâine ajung la școală.