·
M Mesagerul
Actualitate

România pe tobogan demografic, cu până la 5 milioane de oameni mai puțini în următoarele decenii

A Scris de Administrator
O analiză amplă a Institutului Național de Statistică arată că România va pierde populație în toate scenariile, cu un declin estimat între aproape 2 și peste 4,6 milioane de locuitori până în 2080, în funcție de evoluția natalității, speranței de viață și a migrației.​INS precizează că varianta constantă – considerată reper, deoarece menţine nivelurile de fertilitate, speranţă de viaţă și migrație netă din 2024 – ar duce populaţia la 14,37 milioane în 2080. Aceasta ar însemna o scădere cu 4,67 milioane de persoane, aproape un sfert din populația actuală.Varianta medie, considerată cea mai probabilă și bazată pe evoluțiile recente ale indicatorilor demografici, conturează o diminuare de 3,4 milioane de persoane, echivalentul a aproape 18% din populaţia anului 2025. Scenariul favorabil, cel optimist, ar presupune un declin de doar 1,92 milioane de locuitori, aproximativ 10% din total.Coordonatorul lucrării, vicepreşedintele INS Silviu Vîrva, subliniază că toate scenariile indică același lucru: România va continua să piardă populație până în 2080, diferența constând în ritmul și intensitatea declinului. El afirmă că rezultatele au fost obținute pe baza celor mai noi date demografice disponibile, care includ structura populaţiei rezidente la începutul lui 2025, ratele de fertilitate și speranța de viață din 2024, precum și soldul migraţiei interne și internaţionale.Publicația este descrisă drept un instrument fundamental pentru anticiparea și gestionarea schimbărilor demografice pe termen lung, esențial pentru strategiile economice și sociale viitoare. Lucrarea a fost realizată în colaborare cu cercetătorii Silvia Pisică, Lavinia-Elena Bălteanu, Ruxandra Moldoveanu și Maria Streche și pune la dispoziţia decidenţilor proiecţii cheie pentru adaptarea politicilor publice la transformările demografice în curs.Sursa: stiridecluj.ro

La curent cu ultimele articole