·
M Mesagerul
Actualitate

Salina Turda, în criză: autoritățile cer 30 de milioane de lei pentru intervenții urgente

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Salina Turda, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România, se confruntă cu probleme structurale serioase care pun în pericol siguranța vizitatorilor. Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a efectuat luni o vizită la fața locului, unde a discutat cu autoritățile locale și specialiștii despre măsurile urgente ce trebuie luate.Printre riscurile majore identificate se numără gurile de puț degradate de la Terezia și Iosif, alunecări de teren în zona parcării, drenajul deficitar și instabilitatea solului între lacurile de la ștrandul Durgău. „Nu ne permitem să repetăm situația de la Salina Praid. Trebuie intervenit acum”, a declarat Maria Forna.Primăria Turda a solicitat 30 de milioane de lei de la bugetul de stat pentru lucrările urgente de punere în siguranță. În paralel, a fost semnat și un contract major, de peste 126 de milioane de lei, pentru modernizarea bazei de tratament și amenajarea Minei Iosif, cu termen de finalizare în 2029.Până atunci, însă, Salina trebuie salvată în prezent – iar autoritățile locale speră ca sprijinul guvernamental să vină la timp.

La curent cu ultimele articole