·
M Mesagerul
Actualitate

Sentință definitivă în dosarul bărbatului din Livezile care l-a ucis în bătaie pe tatăl iubitei sale! Curtea de Apel Cluj i-a majorat pedeapsa și va petrece ani lungi și grei după gratii

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Reamintim că bărbatul ucis în bătaie de Dragotă este tatăl lui Marius Aftim, tânărul care în aprilie 2023, împreună cu Gică Danciu și Georgică Capătă, și-au bătut crunt un vecin, cu pumnii, picioarele și chiar cu o drujbă. Anul trecut, cei trei au fost condamnați definitiv la închisoare pentru tentativă de omor: Aftim a primit 3 ani și 7 luni, iar Danciu și Capătă câte 4 ani de închisoare fiecare, toți trei recunoscându-și faptele.Aflat după gratii în arest preventiv și își aștepta sentința pentru fapta sa, Marius Aftim a primit o veste cruntă: tatăl său fusese omorât în bătaie de Călin Dragotă, iubitul surorii sale.L-a bătut până l-a omorâtCrima s-a petrecut pe fondul consumului de alcool și a avut la bază supărarea victimei față de relația dintre fiica sa, pe atunci în vârstă de doar 17 ani, și Dragotă, între cei doi fiind o diferență de 20 de ani. În plus, cu câteva zile înainte de a fi omorât în bătaie, Aftim sr. a aflat că fiica sa a rămas însărcinată, aspect de care și-a adus aminte în ziua fatidică. Altfel, relația dintre cei doi a fost una amicală, cei doi bărbați ajutându-se adesea la diferite activități gospodărești, iar în timpul liber stăteau la un “pahar de vorbă”.“… în dimineaţa zilei de 14.11.2023, victima i-a cerut sprijin inculpatului, iar acesta l-a ajutat să ducă o căruţă pentru reparaţii la un fierar din localitatea învecinată, Dorolea, în jurul orei 10.00, după care tot împreună au schimbat caii de la căruţa victimei, şi-au vizitat prieteni comuni, prilej cu care au consumat alcool în mai multe locuri, iar în final s-au deplasat împreună la apartamentul victimei din localitatea Livezile, unde au ajuns înainte de ora 17.00.În intervalul orar aproximativ 16.00–17.00, în locuinţa victimei (…), pe fondul consumului de alcool (rezultatul alcooltestului aplicat inculpatului fiind de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar alcoolemia în sânge a victimei stabilită în cadrul autopsiei de 2,77 g/l) şi al unui conflict spontan (posibil în urma unor discuţii ivite în legătură cu relaţia dintre inculpatul Dragotă Călin şi (…), fiica victimei, care în aceeaşi zi îşi aniversa ziua de naştere), persoana vătămată (…) a fost agresată fizic de inculpatul Dragotă Călin care a lovit-o în mod repetat cu pumnii şi picioarele în zona corpului şi capului, a izbit-o şi călcat-o cu bocancii în zona abdomenului şi capului, inclusiv după ce victima a căzut pe podea”, au precizat procurorii în rechizitoriu.În urma loviturilor aplicate de Dragotă, victima a suferit leziuni traumatice externe (echimoze la nivelul feţei, capului, abdomenului) şi interne severe, incluzând hemoragii intracraniene, ruptură hepatică care a fost cauza unei hemoragii în cavitatea peritoneală, unde s-a acumulat 1600 ml de sânge, care i-au provocat decesul.“Conform raportului de expertiză medico-legală (…) din 12.12.2023, moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutive asfixiei mecanice cu aspirat sangvin traheo-bronho-pulmonar, consecutive unui traumatism cranio-facial, reţinându-se că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi comprimare între două planuri dure (posibil între picior şi sol) – (…).Conform raportului nr. 86811/27.12.2023, de constatare criminalistică traseologică efectuat în cauză, pe faţa victimei au fost identificate un număr de trei urme imprimate sub formă de echimoze, al căror model corespunde desenului antiderapant prezent pe talpa ghetei corespunzătoare piciorului drept, ridicate de la inculpatul Dragotă Călin (…). Acestea indică existenţa a cel puţin tot atâtea lovituri intense doar în zona respectivă, numărul total al loviturilor aplicate victimei, faţă de multitudinea şi gravitatea leziunilor, localizarea acestora, fiind însă mai mare (…)”, au mai arătat procurorii.Tribunalul l-a trimis după gratii pentru 12 ani și 6 luniÎn fața instanței, Dragotă a încercat să se apere și a susținut că s-a speriat atunci când Aftim a început să-l amenințe și a închis ușa de la intrarea apartamentului cu yala, iar apoi s-a dus spre locul unde ținea niște cuțite, în contextul în care știa că acesta fusese condamnat pentru omor, în anul 1990.Numai că declarațiile lui Dragotă au fost inconsecvente și nu au fost susținute de nicio probă de la dosar, astfel că Tribunalul Bistrița-Năsăud l-a condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare.“În cauză, nu există astfel probe care să susţină în mod rezonabil declaraţia inculpatului că ar fi fost atacat de victima (…), că ar fi existat un atac material, direct, imediat şi injust, riposta inculpatului depăşind mai apoi fără doar şi poate intensitatea presupusului atac, loviturile aplicate victimei fiind, după cum arătam mai sus cu trimitere la rapoartele experţilor medico-legali şi criminalistici, mult mai numeroase decât cele recunoscute de inculpat, mai intense, şi săvârşite inclusiv după căderea victimei la pământ. Deși inculpatul a susţinut în mod repetat în faţa instanţei că nu «călcat» victima, rapoartele experţilor demonstrează contrariul.Se constată astfel că nu poate fi reţinută în favoarea inculpatului, strict în baza declaraţiilor proprii, şi acestea inconsecvente, cauza justificativă prev. de art. 19 C.pen., legitima apărare, şi nici circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. b C.pen., constând în depăşirea limitelor legitimei apărări”, a precizat instanța bistrițeană în motivarea sentinței.Procesul s-a mutat la ClujSentința pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în luna mai anul acesta, nu a fost definitivă și a fost atacată atât de Dragotă, cât și de familia victimei la Curtea de Apel Cluj.În fața instanței superioare, soția, fiica și fiul bărbatului ucis au solicitat majorarea pedepsei pentru Dragotă, dar și majorarea daunelor morale, de la câte 60.000 de euro câte 90.000 de euro pentru fiecare parte civilă, atât cât au solicitat inițial.În ceea ce îl privește pe Dragotă, acesta a solicitat în principal achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de omor, iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei aplicate de Tribunalul Bistrița-Năsăud, în sensul reducerii acesteia, ca urmare a constatării incidenței unei cauze justificative- legitima apărare.Curtea de Apel i-a adăugat încă doi ani. Total: 14 ani și 6 luni de închisoareDupă ce au analizat probatoriul administrat în cauză judecătorii Curții de Apel Cluj au ajuns la concluzia că acesta confirmă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, activitatea infracţională reţinută în cauză în sarcina inculpatului, iar aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de legea penală. Mai mult, instanța a constatat o lipsă de sinceritate din partea lui Dragotă și o tentativă de a ajusta povestea pentru a justifica reacția sa violentă.“Existența unui presupus atac provenit din partea victimei rezultă exclusiv din declarațiile inculpatului, care a relatat în mod inconsecvent și fragmentar modul în care faptele s-au desfășurat. Inițial, prin declarația dată în calitate de suspect (…), a susținut că a agresat victima în momentul în care a observat că aceasta se întindea după un cuțit, cunoscând că aceasta este violentă. Ulterior, în calitate de inculpat (…) a precizat că în momentul în care victima se întindea după cuțit, a încercat să o oprească, context în care victima i-a aplicat lovituri cu genunchii și coatele, în timp ce se îmbrânceau. Totodată, cu ocazia acestei declarații a mai precizat și că a avut convingerea că victima a apucat să pună mâna pe un cuțit, dar nu poate fi sigur, întrucât era extrem de panicat la acel moment.În fața instanței, inculpatul a susținut că victima ar fi încercat să se apropie de cuțite și că el, fiind speriat, a reacționat și a lovit victima («era tot mai aproape de cuțite, de frică l-am lovit. L-am lovit, i-am dat un pumn s-a dus pe perete așa, a venit spre mine, l-am mai lovit iar (…)» – f. 42 vol. I dos. inst.În declaraţia dată în faţa instanţei de apel (…), inculpatul şi-a menţinut în esenţă declaraţiile date în faţa primei instanţe, arătând că a fost ameninţat cu moartea de victimă, care a încercat să se apropie de suportul de cuţite din încăpere şi în acest context a început să o lovească. În această declaraţie inculpatul a precizat şi că este foarte posibil să fi lovit victima cu bocancul în cap după căderea acesteia la sol, însă a arătat că nu îşi aminteşte cu exactitate tot ce s-a întâmplat în acea seară, din cauza stării de ebrietate, dar şi a panicii şi temerii sub care a acţionat.Această schimbare succesivă a poziției inculpatului, precum și adăugarea ori modificarea de detalii pe parcurs, indică o lipsă de sinceritate și o tentativă de a ajusta povestea pentru a justifica reacția sa violentă, afectând astfel credibilitatea și fiabilitatea declarațiilor sale.Mai mult, se constată că cercetările efectuate la faţa locului nu au relevat date care să confirme modalitatea relatată de inculpat cu privire la desfăşurarea evenimentelor, nefiind identificat niciun cuţit la vedere sau alte indicii care să susţină existenţa unui conflict amplu, prealabil agresiunii, în care victima ar fi desfăşurat un atac în sensul prevederilor art. 19 C.pen., aşa cum a descris inculpatul.Totodată, expertizele medico-legale şi criminalistice evidenţiază faptul că loviturile aplicate victimei depăşesc substanţial pe cele recunoscute de inculpat (care a descris o versiune a faptelor prin care a minimizat numărul şi gravitatea loviturilor aplicate, prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faţa primei instanţe negând explicit că ar fi călcat victima cu bocancii în zona capului), fiind numeroase, intense şi continuând chiar după căderea victimei la nivelul solului, ceea ce contravine ipotezei unui răspuns proporţional în cadrul legitimei apărări.Celelalte argumente invocate de apelantul-inculpat în sprijinul acestei solicitări, anume faptul că victima era o persoană violentă, condamnată în trecut pentru săvârşirea infracţiunii de omor, respectiv că aceasta i-ar fi adresat ameninţări cu moartea, nu sunt confirmate de mijloacele de probă administrate în cauză şi nici nu prezintă relevanţă în demersul analizei incidenţei dispoziţiilor art. 19 C.pen., cât timp conduita anterioară a victimei nu poate fi asimilată în nicio ipoteză unui atac material, direct, imediat şi injust. Astfel, reţinerea acestei cauze justificative trebuie să se fundamenteze pe probe obiective care să ateste îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, astfel cum au fost enumerate anterior, şi nu pe aprecieri generale privind comportamentul sau trecutul victimei. În aceste condiţii, concluzia este că nu există probe obiective, credibile şi suficiente care să susţină existenţa unei legitime apărări invocate de către inculpat, astfel că această teză acreditată de apărarea inculpatului rămâne fără suport probator, fiind nefondată. (…)Instanţa de apel constată, aşadar, că apărările inculpatului sunt nesincere, având ca unic scop înlăturarea răspunderii sale penale pentru infracţiunea a cărei săvârşire reiese din mijloacele de probă deja analizate, iar aceasta a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege (raportat la modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii- aplicarea de multiple lovituri cu pumnii şi picioarele, zona vizată- întreg corpul, inclusiv zona capului şi obiectul utilizat- inclusiv lovituri cu bocancii şi călcarea victimei la nivelul abdomenului şi capului, chiar după căderea acesteia la nivelul solului, din care se desprinde în mod indubitabil intenţia, chiar dacă indirectă, pe care inculpatul a avut-o la momentul agresării fizice a victimei şi este imputabilă inculpatului, motiv pentru care Curtea de Apel reţine că se impune menţinerea soluţiei de condamnare a inculpatului Dragotă Călin pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 188 alin.1 C.pen.”, arată Curtea de Apel Cluj în motivarea sentinței.Deși a menținut soluția de condamnare, instanța clujeană a considerat că pedeapsa aplicată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, de 12 ani și 6 luni de închisoare este “nejustificat de blândă în raport de gravitatea faptei comise”, astfel că a decis majorarea acesteia la 14 ani și 6 luni de închisoare.“Contrar apărării inculpatului, probele administrate în cauză nu confirmă existenţa unui act de provocare din partea victimei în data de 14.11.2023 şi care să stea la baza conduitei ilicite a inculpatului. Au fost analizate anterior mijloacele de probă administrate în cauză, care nu au demonstrat faptul că victima s-ar fi manifestat violent faţă de inculpat la data săvârşirii faptei. Totodată, nu există mijloace de probă care să demonstreze că prin comportamentul ei victima a adus o atingere gravă demnităţii inculpatului ori a săvârşit o altă acţiune ilicită gravă în raport de acesta.Existenţa unor discuţii în contradictoriu anterioare între victimă şi inculpat (în special reproşurile aduse de victimă inculpatului cu privire la relaţia pe care acesta din urmă o avea cu fiica minoră a victimei, care rămăsese însărcinată, confirmate şi de martorii audiaţi în cauză) nu pot conduce la reţinerea acestei atenuante legale, cât timp agresarea victimei a avut loc la un interval de timp mare de la acel moment, în raport de care nu se poate aprecia că ar fi subzistat potenţialele efecte produse de actul de provocare asupra psihicului inculpatului. Mai mult, existenţa unor reproşuri adresate inculpatului de către victimă, în special ţinând seama de motivul lor, nu se circumscriu noţiunii de atingere gravă a demnităţii inculpatului ori o altă acţiune ilicită gravă în raport de inculpat. Însăşi comiterea faptei la locuinţa victimei, în timp ce părţile consumau băuturi alcoolice împreuna, infirmă existența unor tensiuni semnificative anterioare.(…) Curtea va proceda la agravarea răspunderii penale a inculpatului, în sensul că va dispune majorarea pedepsei aplicate, de la 12 ani şi 6 luni, la 14 ani și 6 închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. 1 C.pen., pe care o apreciază ca fiind justă şi suficientă pentru atingerea scopului răspunderii penale”, arată Curtea de Apel Cluj în documentul citat.În ceea ce privește cuantumul daunelor morale stabilit de prima instanță, judecătorii clujeni au considerat că asuma de 60.000 de euro pentru fiecare dintre părțile civile este pe deplin justificată, proporţională cu afectarea stării psihice a părţilor civile şi apte să constituie o compensare a suferinţelor încercate, fără ca, totodată, să depăşească o sumă rezonabilă. Totodată, instanța a precizat că sumele vor fi plătite în echivalent în lei la cursul BNR din momentul plăţii, aspect omis de Tribunalul Bistrița-Năsăud.“Acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat de către părţile civile (respectiv suma de 90.000-euro pentru fiecare din părţile civile) ar fi prea mare şi s-ar pierde caracterul de proporţionalitate cu suferinţa produsă.Scopul despăgubirii cu titlu de daună morală constă exclusiv în compensarea suferinţei, iar repararea integrală a prejudiciului suferit nu poate avea decât un caracter aproximativ.Pentru aceste motive, Curtea apreciază că nu se impune majorarea acestor sume, contrar solicitării celor două părţi civile-apelante, daunele morale fiind stabilite în cuantum satisfăcător, just, de natură a compensa suferinţele îndurate în psihic de către părţile civile”, a subliniat instanța clujeană.

La curent cu ultimele articole