SGR în România: „Not-for-profit” cu un mare profit, investitori straini si fara proiecte adevarate de mediu

La doi ani de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare, RetuRO invocă responsabilitatea, eficiența, transparența și statutul not-for-profit care promite reinvestirea profitului în  sistemul SGR și în proiecte pentru mediu. Totuși, lipsa oricărei evidențe publice privind investițiile și rezultatele ecologice arată un mecanism axat exclusiv pe dezvoltarea resurselor interne ale operatorului. Fără obligații legale de transparență pentru sumele masive din garanțiile nereturnate, eticheta „profit reinvestit în sistem” servește mai degrabă ambițiile de extindere ale RetuRO, nu prosperitatea sistemului sau protecția mediului pentru cetățeni.Deși compania invocă reinvestirea integrală a profiturilor in dezvoltarea sistemului SGR, ceea ce observam noi este strict dezvoltarea capacitatii sistemului,nu a problemelor semnalate de comerciantii care sunt obligati sa aibe contracte nemultumitoare cu RetuRo si nici a reclamatiilor semnalate de-lungul anilor de cetateni.RetuRO, administratorul SGR desemnat prin hotărâre de guvern, promite un model not-for-profit, transparență și o Românie mai curată, însă acționariatul de 80% privat și controlul operațional ridică întrebări despre cine beneficiază cu adevărat de sistem. Sumele uriașe din garanțiile pentru ambalaje nereturnate, estimate la peste 1 miliard de lei până în august 2024, rămân la RetuRO fără obligația legală de explicații publice, în contradicție cu retorica „transparenței” afișate oficial.  Acționari străini și bani publici româneștiRetuRO se prezintă ca societate cu participare publică, dar structura acționariatului spune altceva. Trei asociații private dețin 80% din acțiuni: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%). Statul român, prin Ministerul Mediului, are doar 20%.​În spatele asociațiilor private se ascund numele mari ale industriei globale de băuturi și retailului. Coca-Cola, Pepsi, Heineken, Bergenbier, Auchan, Carrefour, Kaufland – companiile care controlează de fapt RetuRO prin intermediul asociațiilor. Românii plătesc garanția, dar profitul merge la acționarii străini.​Compania operează din 30 noiembrie 2023 și colectează 0,50 lei garanție pentru fiecare sticlă sau dozã. Din noiembrie 2023 până în august 2024, sumele din garanțiile nereturnate au ajuns la peste 1 miliard de lei în conturile RetuRO. Banii rămân la companie, fără obligația de a explica public cum îi folosește.​RetuRO a primit un credit de 85 de milioane de euro de la ING Bank pentru infrastructură. Banii au mers către centre regionale: Bonțida (Cluj), Giarmata (Timiș), Dolj, Prahova, cu planuri pentru Oradea, Constanța, Suceava. Investițiile creează „locuri de muncă verzi” și procesează miliarde de ambalaje, dar beneficiarul real rămâne operatorul, nu mediul.​Obiective europene versus realitateRetuRO invocă țintele UE: 77% reciclare PET până în 2025 și 90% până în 2029. Dar ratele comunicate se referă la colectare, nu la reciclare efectivă. Diferența este crucială: colectarea înseamnă preluarea de la comercianți, reciclarea înseamnă transformarea în materie primă refolosibilă.​RetuRO nu monitorizează calitatea procesului de reciclare sau destinația finală a materialelor. O sticlă „colectată” poate ajunge tot deșeu dacă reciclarea este defectuoasă sau dacă materialul nu reintră în circuitul economic. Fără raportări pe întreg ciclul, cifrele de colectare sunt doar exerciții statistice fără impact real pentru mediu.Rate false și rapoarte lipsaRetuRO comunică rate de colectare de 81% în medie pentru 2025 și chiar 94% pentru august. Datele par impresionante până analizezi metodologia. Compania calculează rata din ambalajele puse pe piață în perioada respectivă, nu din totalul care circulă în România de la lansarea SGR.​Manipularea statisticilorTrucul matematic este simplu dar eficient. RetuRO compară ambalajele colectate într-o lună cu cele vândute în aceeași lună, ignorând stocurile acumulate din lunile anterioare.Din datele prezentate de Romaqua Group în instanță rezultă diferențe uriașe: în mai 2024, din 285 milioane de flacoane puse în vânzare s-au recuperat doar 140 milioane (49%). Pentru perioada ianuarie-iunie 2024, din 1,15 miliarde de flacoane s-au recuperat doar 313 milioane (27%). Excedentul RetuRO a fost de 650 milioane de lei doar în primele șase luni.​Această metodologie permite RetuRO să afirme rate de colectare crescânde în timp ce milioane de ambalaje rămân necalectate permanent. Fiecare ambalaj nereturat din 2023 dispare din statistici și nu mai afectează ratele viitoare.Lipsa rapoartelor anuale centralizateNu există rapoarte anuale care să arate impactul real asupra mediului în cei doi ani de funcționare. RetuRO nu publică studii despre reducerea deșeurilor în natură, îmbunătățirea calității reciclării sau beneficiile pentru economie. Comunicarea se axează exclusiv pe cifre de colectare și extinderea centrelor, nu pe rezultate ecologice concrete.​Pentru o companie care administrează miliarde de ambalaje și încasează sume uriașe, absența unor rapoarte de mediu detaliate este suspectă. Orice ONG de mediu publică rapoarte mai transparente decât administratorul oficial al celui mai mare sistem de reciclare din România.Programul pentru mediuSingura „hartă de mediu” disponibilă este „Programul de prevenire și reducere a cantităților de deșeuri” pentru 2024. Documentul conține obiective vagi precum „îmbunătățirea continuă a modalității de gestionare a deșeurilor” și „dezvoltarea comportamentului responsabil al angajaților”.​Indicatorii nu sunt cuantificați, măsurile nu au termene clare, iar impactul nu poate fi verificat. Obiectivele includ „reducerea cantităților de deșeuri municipale amestecate” și „diminuarea consumului de pahare de unică folosință” – ținte irelevante pentru o companie care administrează miliarde de ambalaje anual.​Un program serios ar include: reducerea ambalajelor ajunse în natură (cu date concrete), creșterea calității materialului reciclat (cu procente verificabile), susținerea economiei circulare locale (cu proiecte măsurabile) și implementarea de tehnologii inovative de reciclare.Problemele pe care RetuRO le ignorăComercianții sunt obligați să semneze contracte cu RetuRO și să preia ambalajele de la clienți. Dar sistemul nu funcționează. Magazinele raportează subfacturarea cantităților predate, întârzieri la ridicare, tarife insuficiente și comunicare proastă cu operatorul. Realitatea din teren arată o imagine complet diferită de cea promovată oficial.​Criza comunicării cu comercianțiiCea mai gravă problemă o reprezintă lipsa totală de comunicare între RetuRO și comercianți. Micii afaceriști nu primesc răspuns nici la telefon, nici la email. „Un sistem foarte prost! Colegii dumneavoastră, ‘operatorii’, nici nu se sinchisesc să răspundă la telefon. În mai multe dăți am sunat și am lăsat apelul mai mult de 60 de minute și nu a răspuns nimeni”, se plânge un comerciant pe Facebook.​Situația devine dramatică când vine vorba de decontări. Comercianții trimit mii de ambalaje și primesc bani doar pentru o fracțiune: „Ieri am primit autofactura pe luna iunie! A fost de infarct! Din 6.763 de sticle mi s-au facturat 1.703! Am trimis mail către ei, nu îmi răspunde nimeni!”, reclamă un magaziner. Un alt caz: „Am avut 56 de saci, dintre care 15 au fost cu sticle de 0,33l, fiecare având 120 sticle, 8 saci cu câte 220 de doze aluminiu și restul cu peturi… Unde au dispărut aproape 5.000?”.​RetuRO explică diferențele prin „neconformități”, dar comercianții verifică ambalajele bucată cu bucată înainte de expediere. „Nu e posibil la 999 de ambalaje să dea erori pe toate 999”, contestă un afacerist. Sistemul pare proiectat să reducă artificial sumele datorate comercianților.​RetuRO se laudă că oferă „tariful de gestionare” pentru a compensa comercianții. În realitate, acesta acoperă doar 10% din costurile reale. „La 4 saci plini (în jur de 200 de peturi) s-a primit un tarif de gestionare de 40 de bani. Sacii în care am pus ambalajele costă vreo 15-20 de lei”, calculează un comerciant.​Micii afaceriști sunt obligați să cumpere sacii speciali de la RetuRO, să investească timp și personal în colectare, să păstreze ambalajele în depozite, să facă raportări – toate pentru o „compensare” de câțiva bani. „Timpul consumat cu colectarea efectivă, cu gestionarea, cu raportarea, timp care nu este evaluat și răsplătit în niciun fel”, se plâng aceștia.​Centrul din Bonțida – promisiune versus realitateRetuRO își promovează centrul din Bonțida ca model de eficiență. Realitatea o contrazice. Comercianții raportează că ambalajele stau săptămâni întregi fără să fie ridicate. „Colectarea se face manual, mai am în depozit circa 10.000 de ambalaje, nu mai primesc de la clienți”, spune un magaziner aflat la capătul răbdării.​Călin Cozma, fost candidat la Primăria Cluj-Napoca și actual consilier local, explică mecansimul: „Sticlele se duc la centrul de colectare de la Bonțida unde se numără automat, dacă se îndoaie sticlele de plastic nu ți le calculează… Ajut să facem un mediu mai bun și plătesc banii respectivi, aștept o lună jumătate după ei, dar de ce trebuie să plătesc eu sacii?”.​RetuRO refuză responsabilitatea: administratorul susține că mentenanța aparatelor este treaba magazinelor, nu a operatorului. Un fel de „vi le-am vândut, mai departe vă descurcați”.​Când oamenii ajung la disperare și amenință că vor arunca ambalajele la gunoi, reprezentanții RetuRO răspund ironic pe Facebook: „Cam nașol să arunci bani la gunoi… cu o astfel de atitudine nu vom putea avea o țară mai curată… Să știi că te așteptăm și pe tine în Hora Reciclării!”. Tonul batjocoritor arată dispreț față de cetățenii frustrați de un sistem care nu funcționează.Extindere rapidă în loc de rezultate pentru mediuRetuRO se laudă cu dezvoltarea infrastructurii: centre în Bonțida (7.100 mp), Giarmata, Dolj (6.000 mp), Prahova, cu planuri pentru Oradea, Constanța, Suceava. Investițiile creează „120 de locuri de muncă verzi” per centru și procesează „280 de milioane de ambalaje anual” fiecare.​ Numerele impresionează, dar nu răspund la întrebarea de bază: unde sunt proiectele concrete pentru mediu? RetuRO nu are campanii de curățare a naturii, nu finanțează cercetare pentru reciclare avansată, nu susține economica circulară locală. Toate investițiile merg către infrastructura proprie.Compania comunică „reinvestirea profitului în dezvoltarea sistemului”, dar dezvoltarea înseamnă mai multe centre RetuRO, nu mai multă protecție pentru mediu. Un sistem cu adevărat orientat spre ecologie ar finanța educația de mediu, tehnologii de reciclare inovative sau susținerea producătorilor locali care reduc ambalajele.​În același timp, RetuRO majorează tarifele pentru 2025 cu motivarea penalităților de reciclare și creșterii volumelor. Producătorii vor plăti mai mult, consumatorii vor suporta indirect costurile, iar operatorul își asigură venituri crescânde fără să demonstreze beneficii pentru mediu.​Rata de reciclare comunicată nu reflectă impactul real. RetuRO predă materiale către reciclatori, dar nu monitorizează calitatea procesului sau destinația finală. O sticlă „reciclată” poate ajunge tot deșeu dacă reciclarea este defectuoasă sau dacă materialul nu reintră în economie.Monopol privat cu bani publiciRetuRO funcționează ca un monopol privat finanțat din banii românilor. Garanțiile de 0,50 lei se transformă în profit pentru acționarii străini, iar „reinvestirea în sistem” înseamnă extinderea businessului operatorului, nu protecția mediului.Lipsa de transparență permite companiei să păstreze sumele din ambalajele nereturnate fără să explice cum le folosește. Absența rapoartelor de mediu și a proiectelor concrete demonstrează că RetuRO urmărește profitul, nu economia circulară.Sistemul de garanție-returnare putea fi un instrument real pentru mediu. În loc de aceasta, România a permis crearea unui mecanism prin care companiile străine fac bani din deșeurile românilor, în timp ce problemele reale – poluarea, calitatea reciclării, economia circulară – rămân nesoluționate.Câtă vreme statul român deține doar 20% din acțiuni și nu poate influența deciziile strategice, RetuRO va rămâne o afacere privată mascată în discursul ecologic. Românii vor plăti garanțiile, operatorul va face profit, iar mediul va aștepta în continuare soluții reale.