Licitația publică ce prevede proiectarea și execuția centrului regional de date Nord-Vest de la Bistrița a fost lansată, de curând, de Serviciul de Telecomunicații Speciale.„Achiziția are ca obiect proiectarea și execuţia de lucrări pentru realizarea imobilului cu destinație speciala care va găzdui Centrul Regional de date Nord – Vest, inclusiv amenajarea tehnologică a acestuia. Achiziția se realizează în cadrul proiectului de investiții „Înființarea și operaționalizarea Centrului Regional de Date Nord – Vest”, finanțat prin Programul Regional Nord – Vest 2021-2027, proiect care contribuie la digitalizarea serviciilor publice locale și asigurarea interoperabilității sistemelor IT&C utilizate de Autoritățile Publice Locale din Regiunea Nord – Vest”, se arată în documentația licitație.Serviciile de proiectare se refera la elaborarea documentaţiei tehnico-economice fazele: D.T.A.C., D.T.O.E, PTh, DDE, DE, etc., asistenta tehnica din partea proiectantului, precum și elaborarea documentației necesare în vederea obținerii certificărilor Uptime Institute TCDD și TCCF nivel Tier IV.Lucrările de execuție vizează construirea imobilului centru de date, care va avea un regim de înălțime S+P+M+1E. Acestea se referă inclusiv la branșamente și racordări la rețeaua publică care să asigure funcționalitatea imobilului.Compartimentările vor ține cont de nivelul de securitate corespunzătorAmenajarea clădirii va fi efectuată conform cerințelor STS, iar spațiile vor fi compartimentate în funcție de specificul fiecărei camere și în funcție de nivelul de securitate corespunzător operațiunilor desfășurate în spațiul respectiv.Mai mult, caietul de sarcini a licitației este și el la secret, urmând să fie primit direct de cei care îl solicită. Constructorul care va câștiga licitația în valoare de aproape 84 de milioane de lei, fără TVA, va avea la dispoziție 18 luni pentru studiile necesare și execuție.Acesta va fi amenajat pe strada Aerodromului, la doi pași de TeraPlast Arena. Serviciul de Telecomunicații Speciale a început demersurile pentru acest proiect încă din primăvara anului trecut, când proiectul a ajuns pe masa Agenției de Protecția Mediului.STS a avut nevoie de un Plan Urbanistic Zonal pentru a schimba funcțiunea parcelei respectivă în zonă cu destinație specială. Terenul luat în calcul are o suprafață totală de 8.500 de metri pătrați și a avut funcțiunea de „curți, construcții”.„Terenul studiat este situate în intravilanul municipiului Bistrița UTR 37, având funcțiunea V2 – subzone spațiilor verzi amenajate cu acces limitat: amenajări sportive baze de agreement, baze sportive conform PUG al municipiului Bistrița, zonă de agrement și recreere, conform PUZ Complex Sportiv Polivalent, terenul este încadrat în UTR 7 Zona Aqualand, centru hipic și patinoar”, se arata în proiectul depus de STS la APM BN, anul trecut.Fiind o zonă cu destinație specială, Planul Urbanistic Zonal a adus și o serie de condiționări pentru cei ce vor să construiască în zonă, creând un cadru pentru proiectele și activitățile viitoare și stabilind reglementări urbanistice pentru o zonă limitată de amplasamentul studiat.Practic, cei care vor să construiască în zonă vor avea nevoie de avizul Serviciului de Telecomunicații Speciale: „Se va institui o zonă de siguranță, definită de o rază de 1.000 de m, în jurul zonei cu destinație specială. Emiterea autorizației pentru execuția oricărei categorii de lucrări de construire pe parcelele aflate în zona de siguranță, cu înălțime mai mare de 14 m față de cota terenului natural, va fi condiționată de obținerea avizului Serviciului de Telecomunicații Speciale”, se arată în memoriul PUZ.Cloud-ul Regional se va întinde pe mai bine de 4.000 de metri pătrați și va avea trei etaje. Potrivit documentației Planului Urbanistic Zonal făcute publice pe site-ul Primăriei Bistrița, cloud-ul regional va avea la dispoziție un teren de 8.500 de metri pătrați.Pe această suprafață de teren va fi ridicată o clădire cu trei etaje și cu o suprafață desfășurată de peste 4.000 de metri pătrați. Pe parcela respectivă vor fi amenajate și locuri de parcare, alei pietonale și auto, iar pe 30% din suprafața totală, mai exact pe 2.550 de metri pătrați va fi amenajat spațiu verde.Cloud-ul regional oferă acces direct, printr-un clickCloud-ul regional va deservi 6 județe: Bistrița-Năsăud, Bihor, Maramureș, Sălaj și Satu Mare. Acesta are drept scop asigurarea interoperabilității bazelor de date ale fiecărei instituții.Cetățenii vor avea acces direct la serviciile publice fără a se mai deplasat la sediul lor, iar instituțiile publice la rândul lor vor comunica între ele și vor avea acces la baza de date comună. Acesta va duce la o reducere serioasă a birocrației.Se pare că cel care a insistat ca Bistrița-Năsăud să găzduiască acest cloud regional a fost fostul ministru al Digitalizării, Bogdan Ivan Gruia, care l-ar fi convins pe președintele Consiliului Județean Radu Moldovan să „lupte” pentru această investiție, care ajunge, în total, la 60 de milioane de euro.Acordul de parteneriat pentru realizarea Cloud-ului Regional Nord Vest a fost semnat încă din anul 2023 și a precedat niște „lupte” serioase cu autoritățile locale și județene din vecini, mai ales că prima locație unde se vehicula materializarea proiectului era Beclean. În cele din urmă s-a decis la acesta să fie construit la Bistrița, transformând orașul în „capitala” tehnologiei înalte în zona Nord-Vest a României.Fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene Marcel Boloș a dat okey-ul pentru acest proiect, care are o valoare de 60 de milioane de euro și urmează a fi finanțat din fonduri europene. 30 de milioane de euro costă partea de cloud regional, iar 30 de milioane de euro realizarea părții software.Cloud-urile regionale vor complete cloud-ul guvernamental, care va reuni într-o „arhitectură informatică sigură și consolidată” instituțiile administrației publice centrale. Această investiție trebuia demarată abia în anul 2026, însă s-a reușit grăbirea sa și începerea procedurilor anul trecut.