·
M Mesagerul
Actualitate

Tragedie evitată în ultima clipă la Timișoara! O fetiță de 10 ani, înjunghiată în somn chiar de MAMA ei

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Tatăl minorei a alertat autoritățile, iar polițiștii Secției 4 Poliție Urbană s-au deplasat imediat la fața locului, identificând-o pe fată alături de cei doi părinți. În prezent se desfășoară cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii incidentului, sub supravegherea directă a procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.Din primele informaţii se pare că mama, având probleme psihice, a aflat că soţul ei vrea să o interneze într-o clinică de psihiatrie. Supărată şi profitând că este singură acasă cu fiica ei, marţi seară, a decis să se răzbune, astfel că a luat un cuţit şi a înjunghiat-o de 4 ori, în timp ce aceasta dormea, conform news.ro.Potrivit datelor comunicate, miercuri, de Poliţia Timiş, incidentul s-a petrecut în urmă cu o zi, un bărbat de 41 de ani anunţând, prin apel la 112, că fiica sa de zece ani ar fi fost înjunghiată de către mama minorei.Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au fost identificaţi cei doi părinţi, respectiv un bărbat de 41 de ani, o femeie de 44 de ani şi minora de zece ani, cea din urmă fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, arată o informare de presă a Poliţiei Timiş.Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că fetiţa a fost operată şi este în stare stabilă, iar mama acesteia ar mai fi avut episoade de violenţă în familie, dar nu a fost niciodată internată în urma acestor ieşiri violente.În continuare se efectuează cercetări vederea stabilirii tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului, sub directa supraveghere a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. Sursa: protv.ro

La curent cu ultimele articole