Deși de obicei face cunoscute numele infractorilor, de data aceasta considerăm că tânărul a avut un moment de rătăcire, la momentul faptei fiind încă elev, astfel că are șanse de recuperare încât să nu mai aibă ocazia de a mai răspunde în fața legii. La fel a considerat și instanța atunci când i-a aplicat o pedeapsă cu suspendare.A șutit bani ca să-i toace la jocuri de norocPotrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, furtul s-a petrecut în noaptea de 18 august, când Ionel Brezoi și fiul său erau plecați de acasă, lipsind se pare și soția acestuia. Cei doi s-au întors la domiciliu, undeva după miezul nopții. Lipsa banilor a fost sesizată abia în data de 23 august, chiar de fiul polițistului. Amândoi l-au bănuit pe P.R., un tânăr care le călca des pragul. Asta în condițiile în care Brezoi jr. a pus cap la cap câteva evenimente care se petrecuseră în ultimele zile. Concret, acesta le furase din locuință 6.500 de euro și 7.000 de lei. Mare parte din ei i-a tocat la jocuri de noroc.“(…) la data de 18.08.2023, în jurul orelor 17.00 persoana vătămată a plecat de la domiciliu, (…), cu fiul său şi s-au întors noaptea, în data de 19.08.2023, în jurul orelor 01.00, în acest timp locuinţa fiind asigurată cu cheia.În data de 23.08.2023, fiul persoanei vătămate a constatat lipsa banilor şi împreună cu tatăl său au bănuit că autorul furtului este inculpatul P.R., deoarece în noaptea de 19/20.08.2023, fiul persoanei vătămate (…) a fost cu numitul XX şi cu inculpatul P.R. la un club şi la un cazinou din mun. Bistrița, ocazie cu care a observat că inculpatul avea la el suma de aproximativ 3000 euro şi 1000 lei. De altfel, fiul persoanei vătămate (…) şi inculpatul P.R. erau prieteni din copilărie şi se vizitau frecvent.Din declaraţiile martorilor B. R. și XX, a rezultat că inculpatul a cheltuit o sumă mare de bani în cazinou, respectiv acesta a schimbat la un moment dat suma de 1000 euro, la operatorul sălii, sumă pe care a jucat-o şi a pierdut-o, iar ulterior a mai schimbat suma de 400 euro pe care a jucat-o la aparate, ambele sume fiind formate din bancnote de 200 euro, iar la întoarcere din mun. Bistrița, cât timp se aflau pe taxi, inculpatul P.R. a mai scos din buzunar suma de 1600 euro compusă tot din bancnote de 200 euro şi suma de 1000 lei, şi tot inculpatul a achitat contravaloarea cursei taxi. Martorul B.R. a mai arătat că inculpatul P.R. ştia unde este cheia de la casă şi unde este locul de păstrare al banilor întrucât acesta a fost de mai multe ori la ei în casă, în vizită, iar în noaptea comiterii faptei, martorul a fost contactat de inculpat, prin mesaje, în perioada cât el şi tatăl său au lipsit de acasă, şi întrebat «ce face, dacă ajunge acasă, etc», acesta fiind un mod de abordare pentru a se asigura că acţiona în siguranţă.Din declaraţia martorului YY rezultă faptul că în data de 22.08.2023 el se afla la restaurant (…) din oraş Năsăud cu un prieten de-al său, iar la un moment dat a venit inculpatul P.R. şi s-a aşezat cu ei la masă şi datorită faptului că acesta din urmă l-a auzit că martorul discuta cu cealaltă persoană de la masă despre ceva probleme personale financiare de ale sale, inculpatul P.R. s-a oferit să-i dea suma de 1000 euro. Martorul YY nu a luat banii în acel moment, iar ulterior după ce a aplecat de la (…) l-a contact pe inculpatul P.R., s-au întâlnit şi acesta i-a dat suma de 1000 euro aşa cum s-a oferit mai devreme, sumă constituită tot în bancnote de 200 euro. A doua zi martorul a fost contact de persoana vătămată şi i-a relatat că i-a fost sustrasă din casă suma de 6500 euro si 7000 lei, iar ulterior cei doi s-au întâlnit și martorul YY l-a sunat pe P.R. şi i-a reproşat de ce i-a dat bani furați, la care inculpatul P.R i-a zis că banii i-a cheltuit cu B.R., fiul persoanei vătămate”, a reținut instanța de la Judecătoria Năsăud din rechizitoriul întocmit de procurori.P.R. nu a cheltuit banii doar în clubul și cazinoul din Bistrița, ci și la o sală de jocuri de noroc din Năsăud, unde a schimbat 1.400 de euro în lei, pe care i-a introdus în aparat şi ulterior i-a pierdut.A recunoscut și a primit o pedeapsă cu suspendarePus în fața probelor adunate de anchetatori, P.R. a recunoscut că el este autorul furtului, iar în instanță a solicitat judecarea sa în procedură simplificată.La finalul procesului, judecătorii i-au aplicat o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de încercare de 3 ani, plus interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 2ani.“Instanţa concluzionează că pentru sancţionarea inculpatului şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea, pentru a atrage atenţia inculpatului cu privire la comportamentul antisocial.Pedeapsa închisorii a fost gândită de legiuitor într-un triplu scop: constrângerea inculpatului în încetarea comportamentului socialmente deviant, educarea inculpatului în spiritul respectării valorilor sociale protejate de legea penală, şi descurajarea inculpatului sau a terților subiecţi de drept în comiterea de fapte penale.Având în vedere că în şedinţa publică din 19.11.2024 instanţa a admis solicitarea inculpatului de judecare a cauzei conform procedurii simplificate prevăzute de art. 374 alin. 4 Cod Procedură Penală, se va reţine în cauză aplicabilitatea art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală, la individualizarea pedepsei urmând a fi avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu o treime potrivit art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală.Infracţiunea de furt calificat, în modalitatea reţinută inculpatului, este pedepsită conform art. 229 alin. 2 Cod Penal, cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar, ca urmare a reducerii cu o treime a acestor limite şi având în vedere că instanţa se va orienta către o pedeapsă cu închisoarea, pedeapsa ce va fi aplicată inculpatului pentru infracţiunea de furt calificat săvârşită va fi cuprinsă în intervalul 1 an şi 4 luni – 4 ani şi 8 luni închisoare.Pe cale de consecinţă, constatând că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 396 alin. 2 Cod Procedură Penală, după reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, aşa cum impun prevederile art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală, instanţa îl va condamna pe inculpatul P.R. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 228 alin. (1) Cod Penal rap. la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) Cod Penal, pedeapsă pe care instanţa o apreciază ca fiind proporţională cu gravitatea faptei deduse judecăţii, prin raportare la împrejurările cauzei şi suficientă pentru a se atinge triplul scop stabilit de legiuitor, preventiv, educativ şi coercitiv”, se arată în motivarea instanței.Pe lângă obligaţiile pe care trebuie să le îndeplinească, conform legii, o persoană condamnată la închisoare cu suspendare sub supraveghere, P.R. a fost obligat de instanță să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunității, precum și să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Bistrița-Năsăud sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.Pe latură civilă, tânărul trebuie să returneze polițistului 5.200 de euro și 7.000 de lei, din total fiind recuperată suma de 1.300 de euro. Totodată, acesta a mai avut de achitat și cheltuieli judiciare în cuantum de 1.300 de lei.Sentința a fost pronunțată la începutul lunii iulie anul acesta și a rămas definitivă prin neapelare.