·
M Mesagerul
Actualitate

Un beclenar care și-a bătut concubina și a tâlhărit-o, condamnat și dus la pușcărie! Îl mai așteaptă o sentință

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus vineri în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Năsăud pe numele unui bărbat de 31 de ani, din Beclean.„Persoana în cauză, aflată anterior sub măsura arestului la domiciliu în aceeași cauză, a fost condamnată la 2 ani și 9 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și nerespectarea ordinului de protecție. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.Faptele pentru care a fost condamnat bărbatul s-au petrecut în septembrie 2024, pe raza municipiului Bistrița. Deși îi era interzis să se apropie de o concubina sa la mai puțin de 100 de metri, fiind emis un ordin de protecție împotriva sa, bărbatul s-a dus la ea și, pe fondul unui acces de furie, a geloziei şi impulsivității, i-a smuls telefonul și a lovit-o peste brațe, a bruscat-o şi îmbrâncit-o, a târât-o pe jos şi a lovit-o în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 1-2 zile de îngrijiri medico-legale, după care, i-a smuls telefonul, pe care și l-a însușit.Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița. Bărbatul a fost trimis în judecată la Judecătoria Bistrița, însă după ce a trecut de camera preliminară, dosarul a fost transferat la Judecătoria Năsăud, unde a fost pronunțată prima sentință, care mai apoi a fost menținută și de Curtea de Apel Cluj.Cei doi au avut o relație timp de 6 ani, perioadă în care femeia a născut un copil. În aprilie 2023, din cauză că bărbatul a fost violent cu ea, a obținut primul ordin de protecție, emis de Judecătoria Bistrița. Relația lor a continuat totuși, până în septembrie 2024, când bărbatul a devenit din nou violent, astfel că femeia a cerut un nou ordin de protecție, încuviințat de Judecătoria Beclean. Tot atunci, ea și-a luat copilul și a plecat din Beclean, mutându-se în casa părintească într-o localitate de pe Valea Bârgăului. Două săptămâni, bărbatul avea să fie arestat preventiv, după ce a bătut-o pe o stradă din Bistrița. După două luni de stat după gratii, instanța a decis să îl plaseze în arest la domiciliu, măsură pe care anul acesta a încălcat-o, astfel că s-a ales cu un dosar penal pentru evadare, iar în iulie anul acesta, procurorii din Beclean l-au trimis în judecată. Acest dosar a trecut de camera preliminară, iar primul termen pentru judecata pe fond a fost stabilit pentru luna decembrie.

La curent cu ultimele articole