·
M Mesagerul
Actualitate

Un tânăr din Bistrița și un altul din Beclean, reținuți pentru furt calificat! Bistrițeanul este recidivist, el mai având trei condamnări la activ

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, luni 4 august, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în jurul orei 05:00, două persoane ar fi fost surprinse de agenții de pază, în timp ce ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-o societate comercială din Bistrița.„În urma verificărilor efectuate și a probatoriului administrat, față de cei doi tineri de 26 și 22 de ani, din Bistrița și Beclean a fost dispusă măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.Cei doi urmează să fie prezentați magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița, în vederea documentării faptei și stabilirii participației penale.Coți Marius este recidivist, el mai având trei condamnări din tot atâtea dosare penale, pentru furt calificat. Într-unul din dosare a fost condamnat, în 2021, la 2 ani de internare într-un centru pentru reeducarea minorilor, faptele fiind comise pe când era minor. În mai 2022, tânărul a fost condamnat într-un alt dosar, judecătorii înlocuindu-i măsura de 2 ani de internare în centrul de reeducare, cu alta de 3 ani și 4 luni, și în acest caz faptele fiind comise pe când era minor. În octombrie 2022, Coți a fost condamnat într-un al treilea dosar, la 3 ani închisoare, în regim de detenţie. Numai că, tânărul și-a ispășit practic pedeapsa, cel puțin fracția de două treimi pentru a pute cere liberarea condiționată, pe perioada cât a fost arestat preventiv, până ca instanțele să pronunțe sentințele definitive.

La curent cu ultimele articole