·
M Mesagerul
Actualitate

Alertă de fraudă! SMS-ul care anunță o „amendă rutieră” face noi victime: Un clujean a primit mesajul, deși nici măcar nu are permis de conducere

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
O nouă escrocherie prin SMS circulă în România și îi vizează pe utilizatorii de telefoane mobile prin mesaje care par trimise de instituții oficiale. Infractorii cibernetici încearcă să convingă oamenii că au de plătit amenzi rutiere sau taxe restante, iar dacă destinatarii accesează linkurile incluse în mesaj, riscă să își piardă datele bancare și chiar banii din conturi.Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a emis o nouă avertizare, iar cazul este cât se poate de actual. Un cititor Știri de Cluj a transmis redacției că a primit chiar în cursul zilei de astăzi un astfel de SMS, însă și-a dat seama imediat că este o tentativă de înșelăciune.





Bărbatul povestește că mesajul primit părea, la prima vedere, unul oficial, fiind redactat într-un limbaj juridic și conținând un număr de amendă, o dată și explicații despre presupusa abatere.Totuși, un detaliu a făcut ca tentativa de fraudă să fie evidentă. „Mi-am dat seama imediat că este o păcăleală. Nu conduc, nu am permis de conducere și nu am avut niciodată un autoturism pe numele meu. Era imposibil să primesc o amendă pentru viteză”, a explicat clujeanul.Mesajul pretindea că Poliția Rutieră Română a emis o amendă pentru încălcarea articolului 76 din Legea circulației și îi oferea destinatarului posibilitatea de a beneficia de o reducere de 50% dacă achita suma în termen de 48 de ore.Pentru a crea panică, escrocii au inclus în SMS o serie de avertismente alarmante. Victimei i se transmite că:


În final, mesajul conține un link prezentat drept „canal oficial de plată”, iar utilizatorul este chiar îndemnat să răspundă cu cifra „1” pentru a putea vedea fotografiile presupusei încălcări și coordonatele GPS.Specialiștii atrag însă atenția că tocmai acesta este scopul atacului: determinarea utilizatorului să acceseze linkul și să introducă date personale sau bancare.Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că astfel de campanii folosesc tehnici de inginerie socială. Mesajele sunt redactate astfel încât să creeze impresia unei notificări oficiale și să îi determine pe oameni să reacționeze rapid, fără să verifice autenticitatea informațiilor.Printre semnele care ar trebui să ridice imediat suspiciuni se numără:Experții recomandă ca orice obligație de plată să fie verificată exclusiv pe platformele oficiale, accesate prin introducerea manuală a adresei în browser, nu prin linkurile primite în mesaje.În cazul în care primiți un mesaj asemănător, nu accesați linkul și nu introduceți date personale sau bancare. Dacă, din greșeală, ați completat deja informațiile cardului pe un astfel de site, este recomandat să contactați imediat banca pentru blocarea cardului și prevenirea unor tranzacții frauduloase.
De asemenea, incidentul ar trebui raportat către DNSC, deoarece fiecare sesizare îi ajută pe specialiști să identifice mai rapid noile metode folosite de infractorii cibernetici și să avertizeze populația.

La curent cu ultimele articole