Alertă în energie! APCE cere prosumatorilor cu baterii să „salveze” Sistemul Energetic Național în orele critice de seară: Este vorba de trei ore

Asociația insistă că este vorba despre un gest voluntar, nu o obligație, și că apelul se adresează exclusiv celor care au și posibilitatea tehnică, și pe cea economică de a participa.Președintele asociației, Dan Pîrșan, citat în comunicat, atrage atenția că prosumatorii au devenit, în ultimii ani, o piesă importantă a sistemului energetic din România:„În ultimii ani, prosumatorii au demonstrat că reprezintă un element esențial al sistemului energetic românesc. Într-un moment în care fiecare kilowatt disponibil contează, energia stocată în bateriile prosumatorilor poate contribui la reducerea presiunii asupra sistemului și la diminuarea necesarului de importuri de energie", a declarat Dan Pîrșan.Oficialul APCE a transmis și un mesaj direct către cei care ar putea contribui:
„În această seară, România are nevoie de energia noastră. Nu pentru furnizori, nu pentru politicieni, ci pentru stabilitatea Sistemului Energetic Național din care facem cu toții parte", a mai spus Pîrșan.Deficitul de producție despre care vorbește APCE are legătură directă cu situația de la centrala nucleară de la Cernavodă. Unitatea 1 a fost oprită în stare sigură începând de marți, iar Unitatea 2 urmează să fie oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național fie miercuri seara, fie joi dimineața, în funcție de evoluția nivelului Dunării, a anunțat Nuclearelectrica, miercuri.Potrivit companiei, măsurile au rol preventiv și au scopul de a proteja securitatea nucleară și fiabilitatea instalațiilor.Cu ambele reactoare oprite, presiunea pe rețea crește semnificativ tocmai în orele de seară, când consumul e la vârf, de unde și apelul APCE către prosumatori să acopere, măcar parțial, acest gol din producție.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...