Alertă pe munte! Salvamont Cluj a intervenit după un apel de urgență! O persoană a murit, 32 au fost salvate

Alte 4 persoane au fost salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD.Din păcate, pentru o altă persoană, intervenția salvatorilor montani și a elicopterului SMURD s-a încheiat tragic. Victima a fost extrasă dintr-o zonă accidentată, de mare altitudine, și predată serviciului IML.Printre județele în care au fost solicitate intervenții Salvamont se numără și Clujul. Salvamont Cluj a primit un apel de urgență, în timp ce pentru județul Cluj au mai fost înregistrate alte 3 apeluri.Cele mai multe solicitări către serviciile Salvamont au venit din Prahova – 6 apeluri, urmată de Argeș și Municipiul Brașov – câte 4 apeluri.
Au mai fost înregistrate apeluri pentru Salvamont Mureș, Săcele, Bihor, Bistrița-Năsăud, Harghita, Maramureș, Neamț și Zărnești.De asemenea, dispeceratul a primit solicitări pentru intervenții în județele Satu Mare, Bihor, Brașov, Caraș-Severin și Vrancea.Pe lângă apelurile de urgență, salvamontiștii au primit în ultimele 24 de ore și 56 de apeluri prin care turiștii au solicitat sfaturi și informații despre diferite trasee montane.Salvamont România le recomandă turiștilor să manifeste prudență și responsabilitate atunci când desfășoară activități pe munte și să apeleze fără ezitare la salvamontiști atunci când se află într-o situație de urgență.„Mergi cu încredere pe munte, iar dacă ai nevoie de ajutor, cheamă-ne fără ezitare: suntem prietenii muntelui, partenerii tăi de încredere și sprijinul pe care te poți baza întotdeauna!”, au transmis reprezentanții Salvamont România.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...