ANAF continuă să urmărească investitorii români: Cine nu și-a depus declarația unică riscă sancțiuni, popriri și calcul eronat al impozitului

Potrivit ANAF, vizate sunt în special persoanele care investesc pe bursele externe, prin intermediul unor platforme populare precum eToro, Interactive Brokers, Trading 212 sau Revolut. Deși doar 3–5% dintre românii adulți investesc activ, numărul lor este în creștere, motiv pentru care autoritățile fiscale au decis să intensifice verificările.Agenția anunță că poate verifica veniturile realizate începând cu anul 2019, primul an care urmează să se prescrie la finalul lui 2026. Prin urmare, investitorii pot primi notificări pentru orice venit nedeclarat din ultimii șase ani.Instituția avertizează că, în cazul în care contribuabilul nu răspunde în termen la notificare, obligațiile fiscale pot fi stabilite din oficiu, iar sumele impuse pot depăși valorile reale. În plus, neconformarea poate duce la blocarea conturilor bancare sau la reținerea sumelor restante direct prin intermediul angajatorului.În contextul deficitului bugetar actual, aceste măsuri fac parte dintr-o strategie mai amplă de creștere a gradului de colectare fiscală.
Pentru a evita eventualele sancțiuni, ANAF recomandă tuturor investitorilor:„Investitorii trebuie să fie atenți la obligațiile declarative și la termenul de prescripție. Verificările au ca scop asigurarea unei conformări voluntare corecte”, au transmis reprezentanții ANAF.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...