·
M Mesagerul
Actualitate

Apahida luptă cu inundațiile! Primăria curăță văile și aluviunile, dar ce deșeuri șocante au găsit pe Valea Dezmirului!

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Primăria comunei Apahida a anunțat începutul unor lucrări importante menite să prevină riscul de inundații și să protejeze comunitatea de eventuale fenomene hidrologice neplăcute. Intervențiile fac parte dintr-un program de întreținere și consolidare a zonelor expuse apelor.În perioada următoare, autoritățile locale vor realiza:


Până acum, echipele primăriei au efectuat lucrări pe Valea Dezmirului, unde au identificat, pe lângă vegetația excesivă, și deșeuri precum anvelope, butoaie sau cutii abandonate de localnici. Primăria atrage atenția că locul acestora nu este în natură și face apel la cetățeni să păstreze zonele curate.În continuare, acțiuni similare vor fi desfășurate pe:Primăria precizează că pe durata lucrărilor se pot întâlni restricții temporare sau modificări ale accesului în anumite zone, iar prezența utilajelor este necesară pentru buna desfășurare a lucrărilor.Autoritățile locale subliniază că aceste intervenții sunt esențiale pentru protecția gospodăriilor, a terenurilor agricole și a infrastructurii. Primăria mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și colaborare, reafirmând angajamentul de a reduce riscurile generate de fenomenele naturale împreună cu comunitatea.


La curent cu ultimele articole