Aproape jumătate dintre români nu-și pot plăti la timp întreținerea locuinței! INS scoate la iveală o Românie tot mai săracă

Potrivit INS, 81,2% din gospodării au apreciat, în 2025, că fac față cheltuielilor cu venitul pe care îl au, în creștere față de 78,2% în 2024. Doar că, atunci când vine vorba de lucruri considerate un moment de respiro, procentele se prăbușesc.Doar 29,4% dintre aceste gospodării – cele care spun că se descurcă financiar – și-au permis o săptămână de concediu în afara locuinței, față de 26,6% în 2024. La categoria teatru sau cinema, situația e și mai gravă: doar 14,9% din gospodării și-au permis un bilet, deși e vorba tot despre gospodăriile care declară că le ajung banii.„În general, pentru majoritatea gospodăriilor, nivelul veniturilor pe care le realizează și în special al celor care rămân la dispoziția gospodăriilor după efectuarea cheltuielilor pentru producția gospodăriei și pentru plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor etc. este foarte scăzut în raport cu cheltuielile pe care trebuie să le facă pentru satisfacerea nevoilor de consum”, explică INS.Situația nu e mai bună nici la capitolul bunuri de bază. Doar 10,4% din gospodăriile care spun că le ajung veniturile și-au permis să înlocuiască mobila uzată sau demodată (față de 8,2% în 2024). La electrocasnice noi, procentul urcă la 23,9% (20,8% în 2024), iar haine noi și-au cumpărat 39,3% dintre aceste gospodării (35,6% în 2024).
INS mai arată că situația e mult mai gravă pentru gospodăriile al căror cap de familie este agricultor sau șomer – aici, procentele celor care își permit aceste cheltuieli scad și mai mult, pe toată gama de nevoi analizate.Lipsa banilor lovește direct în plata facturilor. Aproape jumătate dintre gospodării – 48,5% – nu au reușit să plătească la timp serviciile legate de întreținerea locuinței. Procentul e mai mic în mediul urban, 39,4%, dar sare la 54,5% în mediul rural.Situația e cea mai gravă în cazul gospodăriilor conduse de o persoană fără loc de muncă. Dintre gospodăriile al căror cap de familie e șomer, 55,2% nu au putut face față cheltuielilor cu venitul realizat, iar 74,1% dintre acestea nu și-au putut plăti la timp întreținerea. La oraș, procentul urcă la 76,8%.Nici facturile la telefon, TV, internet sau abonamentele de streaming nu scapă: 4,7% dintre gospodăriile care nu pot face față cheltuielilor nu au reușit să le achite la timp, procentul fiind aproape identic în mediul urban și rural.Când banii nu ajung, oamenii apelează la soluții de avarie. 9,8% dintre gospodăriile care nu fac față cheltuielilor au recurs la economii, 2,7% au împrumutat bani de la rude sau prieteni, iar 8,4% au primit ajutor financiar nerambursabil de la apropiați. În cazul gospodăriilor conduse de un șomer, procentul celor ajutați financiar de rude sau prieteni urcă la 16,4%.Munca suplimentară a devenit, pentru mulți români, singura variantă de a scoate bani în plus: 9,1% din totalul gospodăriilor au prestat muncă suplimentară pentru a-și acoperi cheltuielile curente, procentul urcând la 30,4% în cazul gospodăriilor de agricultori și la 31,5% în cazul celor conduse de șomeri.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...