Avarie majoră la apă în Cluj-Napoca! Mii de locuitorii de pe multe străzi trebuie să se descurce fără apă până diseară. Ce zone sunt afectate

Reprezentanții companiei au precizat că defecțiunile au fost depistate pe mai multe străzi din cartiere importante ale orașului, iar echipele de intervenție sunt deja pe teren pentru remedierea situației.Potrivit anunțului oficial, printre zonele afectate se numără străzile Eugen Ionesco, Kos Karoly, Calea Turzii, Tudor Arghezi, Ana Aslan, Răchiței și George Bacovia. Pentru aceste străzi, alimentarea cu apă ar urma să fie reluată în jurul orei 18:00.De asemenea, sunt afectate și străzile Duiliu Zamfirescu și Baladei, unde furnizarea apei ar urma să fie restabilită până la ora 17:00.Probleme similare se înregistrează și în localitățile Bârlea și Tărgusor, unde intervențiile ar urma să se finalizeze până la orele 15:00, respectiv 16:00.
În comunicatul transmis, Compania de Apă Someș subliniază că apariția unor avarii nu poate fi prevăzută, fiind însoțită, de regulă, de oprirea imediată a alimentării cu apă. Din acest motiv, în unele cazuri, anunțarea publicului poate veni ulterior întreruperii efective a furnizării.„Facem eforturi să anunțăm cât mai operativ avariile și lucrările necesare, pentru a informa utilizatorii asupra zonelor afectate și a orei estimate de reluare a serviciului”, au transmis reprezentanții companiei, cerând în același timp înțelegere din partea clujenilor.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...