Sari la conținut
·
Mesagerul — Știri care contează
Actualitate

Cât plătesc clujenii pe produse alimentare comparativ cu restul țării: Diferențele de preț sunt uriașe la unele produse de bază

A Scris de Administrator
Cât plătesc clujenii pe produse alimentare comparativ cu restul țării: Diferențele de preț sunt uriașe la unele produse de bază
Publicitate Partener
Prețul ouălor de găină a scăzut în aprilie față de luna precedentă în majoritatea piețelor agroalimentare din reședințele de județ, arată Buletinul statistic de prețuri al Institutului Național de Statistică. Mierea de albine s-a păstrat, în general, la valori apropiate de cele din martie, potrivit agerpres.Cele mai vizibile scăderi de preț la ouă au fost în Alba Iulia, unde produsul s-a ieftinit cu 29,23% față de luna precedentă. Scăderi importante au fost consemnate și în Botoșani (-18,64%), Zalău (-14,29%), Craiova (-12%) și Giurgiu (-11,67%).





În alte orașe, tendința a fost inversă. Cele mai mari majorări de preț la ouă au fost în Slobozia (+32,14%) și Vaslui (+30%), urmate de Sfântu Gheorghe (+8,7%) și Arad (+7,69%).La mierea de albine, cele mai mari creșteri de preț au fost înregistrate în Reșița (+17,89%), Sfântu Gheorghe (+16,52%) și Suceava (+12,31%). În Călărași și Târgu Mureș, în schimb, prețul a scăzut, cu 5,66%, respectiv 4,76%.Prețul cartofilor a crescut cel mai mult în Piatra Neamț (+13,33%), Arad (+6,61%), Galați (+6,25%) și Craiova (+6,12%).La polul opus, cele mai mari ieftiniri au fost în Cluj-Napoca, unde cartofii s-au vândut cu 11,11% mai puțin decât în martie. Scăderi importante au fost și în Sfântu Gheorghe (-10,71%), Zalău (-10,34%) și Slatina (-9,33%).


Fasolea uscată s-a scumpit cel mai mult în Suceava (+6,16%), Târgoviște (+3,09%) și Ploiești (+2,88%), în timp ce la Bacău prețul a scăzut cu 12,25%.La ceapa uscată, cele mai mari majorări au fost în Miercurea Ciuc (+15%), Craiova (+11,11%), Târgu Mureș (+8,33%) și Târgu Jiu (+7,5%). În Constanța, Giurgiu și Sibiu, prețul a scăzut cu peste 11%.Spanacul a înregistrat cele mai spectaculoase ieftiniri din tot buletinul INS: -39,13% în Piatra Neamț, -34,69% în Deva, -33,33% în Zalău și -32,67% în Iași. Excepțiile au fost Cluj-Napoca și Galați, unde prețul a crescut ușor, cu 3,85%, respectiv 2,5%.

La curent cu ultimele articole