Cel mai mare cor ortodox de copii din România a emoționat Clujul. Aproape 4000 de voci inocente în armonie VIDEO FOTO

Publicul, circa 6000 de spectatori - familii, credincioși și invitați speciali, a umplut sala la capacitate și au cântat împreună cu corul, trăind o emoție deosebită.Pe lângă momentul muzical central, evenimentul a inclus și segmente educative, spirituale și morale, menite să inspire generațiile tinere spre o viață de credință autentică.Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Andrei, iar alături de acesta au fost prezenți și Preasfințitul Benedict, episcop al Sălajului, alături de mai mulți invitați din sfera cultural-religioasă.Organizat de Asociația Creștină AGAPE, „Cântările Cerului” s-a impus în doar trei ediții ca una dintre cele mai ample manifestări muzical-religioase ale tinerilor ortodocși din țară.
De la prima ediție (2023), când 550 de tineri au cântat pe treptele Catedralei Mitropolitane Cluj, până la ediția anterioară, din 2024, la care au participat 1550 de tineri în BT Arena, evenimentul a crescut exponențial în amploare și semnificație.Momentul a fost transmis în direct și poate fi revăzut online – imaginile surprind cum BT Arena se umple de lumină și glasuri unite, iar corul urcă pas cu pas spre înălțime.„Cântările Cerului” nu a fost doar un concert, ci o mărturie vie: glasurile inocente s-au înălțat spre cer, aducând o rugăciune colectivă a tinerilor, iar cei prezenți s-au întors acasă cu o amintire spirituală ce va răsuna mult timp.Video: Cristina M și Gabriel A.A.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...