·
M Mesagerul
Actualitate

Cine a fost ţinta lui Dan Petrescu, Marius Şumudică sau Marian Copilu? Subiectul „Vinicius şi Rondon"

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Noul antrenor al lui CFR Cluj, Dan Petrescu, omul care a câştigat trei titluri de campion la rând cu ardelenii, a fost foarte clar atunci când a vorbit despre plecările lui Vinicius şi Rondon de la echipă.Cei doi fotbalişti au părăsit Clujul în această vară, unul înainte de reunirea echipei şi acum joacă la FCSB, iar celălalt după ce a început sezonul. Dacă în privinţa lui Vinicius, Şumudică nu avea ce să decidă pentru că plecare s-a produs înainte de reunire, pe Rondon şi-a asumat că el l-a dat afară.Dar a fost evident că planul preşedintelui era să scape de amândoi, aşa cum se bănuieşte că a fost şi cazul lui Alex Chipciu, pe care acum nici Dan Petrescu nu l-a inclus în planurile sale, conform digisport.ro.„Dacă eram la CFR vă spun că Vinicius și Rondon nu plecau. Știți că am ceva pentru jucătorii cu experiență. Nici pe Itu nu am reușit să îl țin, e profilul care îmi place mie, dar avem jucători pe post. Dacă nu era lista, sută la sută rămânea”, a declarat Dan Petrescu la emisiunea Fotbal Club.Nu este clar pe cine a dorit să înţepe antrenorul campioanei, ştiut fiind faptul că relaţia sa cu Marian Copilu se degradase foarte rău înaintea despărţirii din 2020.Dan Petrescu s-a întors la CFR Cluj şi a avut norocul ca după victoria categorică obţinută cu FCSB, 4-1, să aibă două săptămâni la dispoziţie pentru a lucra cu echipa, fără să fie presat de un meci oficial.

La curent cu ultimele articole