Clujul riscă să rămână fără psihologi decontați: O decizie absurdă ar putea lăsa mii de pacienți clujeni fără terapie gratuită

„Începând cu data de 1 noiembrie 2025, majoritatea psihologilor aflați în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Cluj riscă să nu mai poată continua activitatea, ca urmare a unei măsuri administrative prin care s-a solicitat avizarea Direcției de Sănătate Publică (DSP) pentru cabinetele individuale ale psihologilor colaboratori. Deși fiecare psiholog deține un cabinet individual autorizat de Colegiul Psihologilor din România, organizat și autorizat conform Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică și Hotărârii Guvernului nr. 38/2016 privind normele de aplicare, această nouă cerință depășește cadrul legal actual, iar colaborarea cu unități medicale se desfășoară în spații care până acum erau considerate conforme.”, au transmis psihologii clujeni.Dacă situația nu este remediată urgent, începând cu 1 noiembrie, peste 90% dintre psihologii aflați în contract cu CAS Cluj nu vor putea continua activitatea, ceea ce înseamnă mii de pacienți fără acces la terapie.„Această cerință creează o situație imposibilă din punct de vedere legal și logistic, întrucât:
psihologii nu pot obține aviz DSP pentru spații care nu le aparțin, fără un contract de folosință explicit;
nu pot modifica actele constitutive fără dovada deținerii spațiului;
nu pot continua activitatea fără avizul DSP, conform cerinței CAS;
iar colaborările actuale riscă să fie suspendate, ceea ce înseamnă pierderea locului de muncă pentru un număr mare de specialiști.”, au explicat specialiștii.În plus, situația pare a fi specifică doar județului Cluj, în timp ce în alte județe din țară nu s-a impus o astfel de interpretare a legislației. Această discrepanță duce la inegalitate profesională și riscă să destabilizeze un întreg segment al serviciilor de sănătate mintală.
Psihologii clujeni fac un apel public către CAS Cluj, DSP Cluj și Colegiul Psihologilor din România, solicitând clarificarea cadrului legal și o soluție de tranziție care să permită continuarea activității.„Facem un apel public către autoritățile competente CAS Cluj, DSP Cluj si Colegiul Psihologilor din România să clarifice cadrul legal al acestei măsuri și să asigure o soluție de tranziție care să permită continuarea activității psihologilor și protejarea drepturilor beneficiarilor.
Pentru moment, dorim doar să aducem problema în atenția publicului și să solicităm transparență și echitate în aplicarea reglementărilor.”, se arată în scrisoare.Contactată de Știri de Cluj, Direcția de Sănătate Publică Cluj a spus faptul că „Suntem aici, îi servim, trebuie doar să-și depună actele. Ei trebuiau din 2023 să-și updateze situația, deoarece Casa de Asigurări de Sănătate închei contract numai cu unități medicale, care ele pot subcontracta serviciile conexe actului medical. Nu face direct contract cu specialitățile conexe actului medical, car esunt fizioterapie, tehnică dentară, logopedie, nutriție, protezare auditivă, protezare optică, etc.”. Aceștia susțin faptul că toată procedura este legală și explică în detaliu ce trebuie să facă psihologii pentru a putea primi avizul DSP. „Da, este legală, le dăm tot sprijinul nostru, s-a mai primit o extensie de la casa de asigurări, noi am eliberat foarte multe și toți cei care trebuie să aibă un certificat de la Colegiul Psihologilor, pe punct de lucru, sau la terți și trebuie să dobândească un contract de închiriere sau comodat de la centrul medical și un contract de prestări servicii conexe actului medical, cu care apoi centrul medical se prezintă la casă, plus autorizarea cabinetului de psihologie și înregistrarea. Noi înființăm cabinetul de psihologie, înregistrându-l în registrul unic al cabinetelor.”
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...