Credeai că știi de unde vine „Servus”? Profesorul Ioan-Aurel Pop dezvăluie adevărata istorie a celui mai iubit salut din Ardeal: „Ne deschidem sufletul”

Profesorul clujean Ioan-Aurel Pop a explicat originea unuia dintre cele mai cunoscute saluturi din Transilvania, „servus”, și a demontat mai multe mituri legate de acesta. Deși mulți cred că provine din perioada Imperiului Austro-Ungar sau că a fost preluat de la maghiari, istoricul spune că realitatea este cu totul alta.„Servus” este și astăzi unul dintre cele mai folosite saluturi în Transilvania, atât de români, cât și de maghiari și germani, iar forma sa se regăsește și în Austria sau sudul Germaniei. Potrivit lui Ioan-Aurel Pop, cuvântul este de origine latină și provine din expresia „Ego servus tuus sum!”, adică „Eu sunt servitorul tău!”.„La origine, cuvântul modern «servus» este o elipsă a expresiei Ego servus tuus sum!, ceea ce vrea să zică «Eu sunt servitorul tău!», cu sensul «Mă pun la dispoziția ta!», «Sunt gata să te servesc!»”, explică istoricul. Profesorul subliniază că, în Antichitatea romană, salutul era o formulă de curtoazie folosită între bărbați și era adresată de o persoană aflată într-o poziție inferioară uneia cu rang superior.Totuși, istoricul demontează teoria potrivit căreia românii ar fi păstrat salutul neîntrerupt din vremea romanilor. „Nu este așa, fiindcă la români, prin evoluția firească a limbii, «servus» a devenit «șerb».” Potrivit lui Ioan-Aurel Pop, salutul a fost readus în uz abia în perioada Renașterii, când nobilii și intelectualii din spațiul german au început să redescopere și să imite cultura romană.„Nobilii germani, cu precădere cei din statele germane catolice din sud și mai ales din provinciile austriece, s-au deprins atunci să se salute cu Servus tuus!, adică «Sunt servitorul tău!».” De acolo, moda s-a răspândit rapid în Europa Centrală și a ajuns inclusiv în Transilvania. „Forma aceasta politicoasă de salut, deși provine de la romani și din limba latină, a ajuns la noi prin germani și prin limba germană.”





Președintele Academiei Române respinge și ideea că salutul ar proveni din perioada Austro-Ungariei. „Salutul e mult mai vechi”, afirmă acesta, amintind că Imperiul Austro-Ungar a existat doar între 1867 și 1918. La fel de greșită este, spune el, și convingerea că românii l-ar fi împrumutat de la nobilii maghiari.„Salutul vine din Austria și Germania de sud (Bavaria), preluat din latină în mediile culte nobiliare și răspândit apoi în întreaga Europă Centrală și Central-Orientală.” Ioan-Aurel Pop amintește că printre nobilii transilvăneni care au adoptat acest salut se aflau și români, iar influența Școlii Ardelene a contribuit la păstrarea lui până în zilele noastre.În încheiere, istoricul spune că „servus” este mai mult decât un simplu salut, fiind parte din patrimoniul cultural al Transilvaniei și al Europei Centrale: „Prin «servus», ne deschidem sufletul și ne prezentăm lumii cu o anumită curtoazie, cu disponibilitate și demnitate, așa cum se cade să facem.”