Daniel David schimbă regulile jocului! Ce se întâmplă cu olimpiadele pentru cei mici: „Nu vreau să le organizeze ministerul Educației”

Cu toate acestea, Daniel David a precizat că nu vrea să interzisă olimpiadele la clasele primare. „Spun a zecea oară, nu am interzis olimpiadele la clasele primare. Doar nu vreau să le organizeze ministerul Educației. La vârste mici trebuie să dezvoltăm abilitățile de bază”, a precizat ministrul Educației, scrie edupedu.ro. Potrivit proiectului, „olimpiadele școlare se adresează elevilor din învățământul gimnazial și liceal cu aptitudini și performanțe înalte”, în timp ce concursurile școlare „vizează stimularea interesului pentru învățare la elevii din aceleași cicluri”.Prin comparație, metodologia anterioară din 2012 (OMEC nr. 3035) stabilea că participarea era „deschisă tuturor elevilor, respectând principiul egalității de șanse și non-discriminării”.Noua formulare elimină complet orice referire la ciclul primar, restricționând accesul copiilor din clasele I–IV la olimpiade și la etapele naționale ale competițiilor școlare.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...