De la „mergem în excursie” la visul unei calificări! Bergodi și Folha au tras primele concluzii după serile europene ale lui „U” Cluj și CFR

La Erevan, CFR Cluj a remizat cu Alașkert, scor 1-1, după ce a fost dominată în prima repriză și a intrat în avantajul gazdelor la pauză. „Feroviarii” au revenit însă în partea secundă și au plecat din Armenia cu un rezultat care lasă deschisă lupta pentru calificare. Antonio Folha a privit partea plină a paharului și s-a declarat satisfăcut de evoluția echipei sale.„Cred că am făcut un meci bun. Este un rezultat pozitiv, așa cum am spus și înaintea partidei, pentru că am jucat împotriva unei echipe foarte bune. A fost un meci dificil”, a declarat antrenorul. Portughezul consideră că schimbarea de atitudine din repriza secundă a făcut diferența: „În repriza a doua cred că am controlat mai bine jocul. Din punctul meu de vedere, adversarii nu și-au creat nicio ocazie după pauză, așa că, per total, consider că am făcut un meci bun.”Spre deosebire de Bergodi, care visează la o surpriză pe terenul unei favorite, Folha privește returul cu mai mult optimism. CFR Cluj va juca joia viitoare în Gruia, unde pornește cu avantajul terenului propriu și cu statutul de favorită pentru calificarea în turul al treilea preliminar. Astfel, ambele formații clujene rămân în cursa europeană. „U” Cluj speră să dea lovitura în Norvegia după o revenire spectaculoasă care i-a redat încrederea, în timp ce CFR Cluj mizează pe forța de pe teren propriu pentru a transforma remiza de la Erevan într-o calificare. Două egaluri, două discursuri diferite, dar același obiectiv: continuarea parcursului european.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...