·
M Mesagerul
Actualitate

Deputatul clujean Radu Moisin, după protestul în stradă împotriva Liei Savonea, șefa Curții Supreme: „Justiția nu se face în stradă!”

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
„Faptul că unii oameni politici autointitulați “salvatori ai României”, “proeuropeni”, dintr-un partid aliat şi aflat la guvernare, împreunǎ cu rețeaua lor din “societatea civilǎ”, aleg să transforme Justiția într-o țintă politică este un semn îngrijorător al degradării democrației din România.Este inadmisibil ca membri ai unui partid politic să încurajeze acțiuni de stradǎ menite să pună presiune pe magistrați și instanțe, culminând cu cereri de schimbare a modului de organizare a Consiliului Superior al Magistraturii şi a Înaltei Curți de Casație şi Justiție.


Justiția este o putere separată şi esențialǎ a statului democratic, protejată de Constituție tocmai pentru a fi ferită de ingerințe. Independența Justiției nu este negociabilă, iar aceasta nu trebuie sǎ devinǎ o țintǎ aşa cum se întâmplǎ în statele totalitare!” a transmis Radu Moisin în acest week-end care a urmat protestului de vineri de la București.În ultimii ani au existat încercări ale politicienilor de a reduce privilegiile magistraților, însă orice încercare a fost blocată de sentințe ale unor judecători (fie ei de la CCR sau din altă instanță) , ceea ce a condus la întrebarea legitimă dacă este normal ca niște judecători să ia decizii în procese în care sunt judecate propriile venituri.Chiar săptămâna trecută magistrații au avut discuții cu coaliția de guvernare și președintele NIcușor Dan, refuzând încă o dată reducerea drepturilor bănești excesive pe care le au.


În paralel, tot mai multe persoane din magistratură au început să-și facă auzită vocea, considerând că solicitările de creștere a vârstei de pensionare sau reducerea a cuantumului pensiilor sunt „atacuri la justiție” și că aceste sume mari sunt o „garanție” a actului de justiție.Pe acest fond, în care magistrații blochează în justiție legile de reducere a propriilor privilegii, se aud tot mai multe opinii care cheamă:Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în săptămânile următoare și care va fi răspunsul la întrebarea „Dacă justiția nu se face în stradă, unde se face și mai ales, când? ” 

La curent cu ultimele articole