Detalii cutremurătoare despre moartea lui Radu Mărginean. Martor: „E mort, nea Nicu, e mort...”. Fiul fostului fotbalist ar fi fost cel care l-a găsit

„Nea Nicu, aflat la câțiva metri de mine, mă întreba disperat: «Lucicăăă, ce zic doctorii?». N-am putut să spun nimic câteva secunde, apoi am izbucnit în plâns și i-am spus: E mort, nea Nicu, e mort...”, a relatat Lucian Dănilă. Acesta mărturisește că reacția tatălui fostului fotbalist l-a marcat profund. „Urletul său ulterior a fost cel mai dureros sunet omenesc pe care l-am auzit în astă viață”, a scris jurnalistul.Potrivit aceleiași mărturii, după tragedie s-a aflat că persoana care l-ar fi găsit pe Radu Mărginean în camera tehnică subterană a fost chiar fiul său, Dominic, un detaliu care a amplificat și mai mult drama familiei. Moartea fulgerătoare a lui Radu Mărginean a provocat un val de emoție în Arad și în lumea fotbalului românesc. Fostul jucător era cunoscut atât pentru cariera sa sportivă, cât și pentru implicarea în dezvoltarea bazei sportive pe care o administra și unde, marți seară, avea să își găsească sfârșitul în circumstanțe tragice.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...