Detalii noi despre jaful armat din Cluj-Napoca! Ce a declarat IPJ Cluj legat de cazul celor doi adolescenți amenințați cu un cuțit în Cluj-Napoca

Reprezentanții IPJ Cluj au declarat pentru Știri de Cluj că, la data de 12 octombrie 2025, în jurul orei 20:10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați, prin apel 112, de către un minor de 14 ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada Mehedinți, împreună cu un alt tânăr de aceeași vârstă, le-ar fi fost furate cele două trotinete electrice de către două persoane necunoscute, care au părăsit imediat locul faptei.„La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 20.10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați, prin apel 112, de către un minor de 14 ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada Mehedinți din municipiu, împreună cu un alt tânăr de 14 ani, ar fi fost deposedați de două trotinete electrice de către două persoane necunoscute, acestea părăsind imediat locul faptei”, au transmis reprezentanții IPJ CLUJ pentru ȘTIRI DE CLUJ.La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de poliție, care au constatat că cele sesizate se confirmă.„Din cercetările demarate de polițiști s-a stabilit faptul că minorii ar fi fost amenințați cu un obiect tăietor-înțepător de către cele două persoane necunoscute, ulterior fiind deposedați de cele două trotinete electrice.
În continuare, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale efectuează verificări și investigații informativ-operative complexe, în vederea depistării persoanelor bănuite de comiterea faptei”, au mai adăugat reprezentanții IPJ Cluj pentru ȘTIRI DE CLUJ.Cercetările se desfășoară sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...