E oficial! Parcul Est devine realitate. Investiție de aproape 20 de milioane de euro în oaza de verdeață cerută de toți clujenii. Când va fi gata

„E un lucru important, este cel mai mare parc de biodiversitate, cred, din România şi care va creşte din nou calitatea vieţii. Mergem pe malul Someşului şi vedem ce bijuterie s-a creat acolo în metrie de calitatea vieţii celor care locuiesc în Grigorescu în special. Parcul Est vine în prelungirea cartierului Gheorgheni de a-l aduce la nivelul următor, plus biodiversitatea, care este extrem de importantă”, a completat primarul.Conform documentațiilor tehnice, faza 1 a proiectului, cea care tocmai a fost avizată, acoperă aproape 38 de hectare, dar doar o porțiune de 10 hectare va fi amenajată efectiv în prima etapă. Licitațiile pentru execuție urmează să fie lansate în lunile următoare, iar termenul estimat pentru finalizarea acestor prime lucrări este de 18–24 de luni. Asta înseamnă că, într-un scenariu optimist , clujenii se vor putea plimba prin prima bucată a Parcului Est cândva în 2027–2028.În 2020, administrația locală vorbea despre un parc de peste 45 de hectare și o investiție de 100 de milioane de euro. Astăzi, etapa în lucru are un buget de doar 10 milioane de euro, de la Ministerul Mediului. Accesul la viitorul parc va fi asigurat prin mai multe artere, Strada Lucia Sturdza Bulandra, Calea Someșeni, Strada Dunării și Între Lacuri, iar planul prevede piste pentru bicicliști, pasarele pietonale și o parcare publică. Totuși, până când întreaga zonă de 54 de hectare (cât cuprinde amplasamentul total) va fi transformată într-un parc complet funcțional, Clujul va mai avea de așteptat „mult și bine”.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...