Ei sunt cei trei șefi de promoție UMF Cluj 2026, la medicină. Clujul are cu ce se mândri: „Am învățat că atunci când nu mai poți, de fapt, mai poți puțin”

Șeful de promoție al programului de Medicină în limba română, Matei Florin Negruț, și-a început discursul amintindu-și de toate momentele care au definit cei șase ani de facultate: primele cursuri online, sesiunile interminabile, stagiile clinice și prieteniile care s-au legat pe parcurs.Dincolo de cunoștințele medicale acumulate, spune că cea mai valoroasă lecție a fost una despre puterea de a merge înainte chiar și atunci când pare imposibil.„Am învățat cum să luptăm pentru a ne împlini visele, cum să ne susținem reciproc și, poate cel mai important, am învățat că «și atunci când nu mai poți, de fapt, mai poți puțin».”La final, tânărul le-a urat colegilor succes în carieră și și-a exprimat convingerea că fiecare dintre ei va deveni un medic dedicat și profesionist.
Șeful de promoție al programului de Medicină în limba franceză, Nádasi János (Ioan din Nadas), a vorbit despre obstacolele pe care generația sa le-a depășit în cei șase ani de studiu și despre oamenii fără de care acest parcurs nu ar fi fost posibil.„Ca orice obiectiv greu de atins, drumul care ne-a condus aici a fost solicitant și uneori chinuitor, dar valoarea unei reușite se măsoară prin eforturile investite. Multe obstacole ne-au intersectat calea. Cu toate acestea, suntem astăzi aici pentru că am învățat să le depășim pentru a atinge obiectivul pe care ni l-am propus împreună acum șase ani.”Absolventul le-a mulțumit părinților și rudelor pentru sprijinul necondiționat, dar și profesorilor care i-au inspirat și i-au pregătit pentru profesia de medic.Mesajul său s-a încheiat cu un gând adresat colegilor de generație.„În spatele fiecărui grad se află sacrificii, îndoieli, nopți de muncă, dar și o pasiune comună: aceea de vindecare.”Șefa de promoție a programului de Medicină în limba engleză, Hadi Abdulredha Rania, a descris absolvirea ca fiind mult mai mult decât o reușită academică.Ea a vorbit despre provocările întâlnite pe parcursul facultății, despre nopțile lungi de învățat și despre momentele de îndoială pe care le-au depășit împreună.„Deși viața ne va purta acum în direcții diferite, să nu uităm prietenii care au făcut cele mai grele zile pline de râsete, profesorii care ne-au fost alături și amintirile care au transformat un grup de străini într-o familie.”În încheiere, tânăra le-a mulțumit familiei și soțului său pentru dragostea și susținerea oferite în toți acești ani și i-a felicitat pe colegii din promoția 2026 pentru parcursul lor.Deși fiecare dintre cei trei șefi de promoție a avut propriul mesaj, toate discursurile au avut același numitor comun: succesul nu vine fără muncă, perseverență și oamenii care îți sunt alături în cele mai grele momente.După șase ani în care au învățat să facă față presiunii, să ia decizii și să își depășească limitele, absolvenții promoției 2026 ai UMF „Iuliu Hațieganu” lasă în urmă băncile facultății și fac primul pas spre una dintre cele mai nobile profesii. Iar poate cea mai frumoasă lecție pe care o duc cu ei este chiar cea rostită de unul dintre șefii de promoție: „Atunci când nu mai poți, de fapt, mai poți puțin.”
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...