Emoție și lacrimi la Cluj! Din Afganistan și Irak, în rezervă cu onoare. Povestea colonelului care a servit România timp de 34 de ani FOTO

Vizibil emoționat, colonelul Ștefănescu a ales ca, în discursul său, să privească în urmă cu recunoștință. Le-a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături și i-au călăuzit pașii încă de la comanda primului pluton și până la funcția pe care a ocupat-o în prezent. A mărturisit că de la fiecare comandant a avut ceva de învățat, de la autoritate și rigoare, până la eleganță, echilibru și respectul față de oameni. Sunt lecții care i-au modelat caracterul și care l-au transformat în liderul pe care colegii îl apreciază astăzi. Cariera sa este una impresionantă. Timp de peste trei decenii, a purtat uniforma cu demnitate și onoare, reprezentând România inclusiv în teatrele de operații din Afganistan și Irak, acolo unde curajul, profesionalismul și spiritul de sacrificiu capătă adevărata lor valoare. Dar dincolo de grade, funcții și decorații, colonelul Ștefănescu rămâne, înainte de toate, un om. Un militar desăvârșit, respectat de camarazi și subordonați, dar și un tată și un soț exemplar, care a reușit să îmbine responsabilitatea față de țară cu dragostea și devotamentul față de familie.„Încheierea unei cariere militare nu înseamnă sfârșitul unei misiuni, ci începutul unui nou capitol. Iar moștenirea pe care o lasă în urmă nu se regăsește doar în documente sau funcții, ci în oamenii pe care i-a format, în valorile pe care le-a transmis și în respectul pe care și l-a câștigat. Vă mulțumim pentru exemplul oferit, domnule colonel! Vă dorim sănătate, liniște și bucurie alături de cei dragi”, au transmis cei de la Gemina.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...