Exclusiv Video: Bărbatul care a bătut crunt un bătrân și l-a lăsat inconștient în centrul Clujului a fost reținut de polițiști. Atenție Imagini Șocante

Scena a fost filmată de familia victimei și oferită Știri de Cluj. Videoclipul surprinde momentul în care bătrânul se află la pământ, inconștient, cu sângerare vizibilă, iar agresorul se află în apropiere.Victima, Valentin P., avea antecedente medicale, inclusiv un accident vascular, ceea ce face ca loviturile și căderea cu capul de caldarâm să fie extrem de periculoase.Potrivit soției și copiilor victimei, familia se afla în Piața Unirii pentru o plimbare obișnuită. Valentin P. s-a oprit la o terasă pentru a consuma o bere și a cerut o țigară unor tineri aflați la masă. „Cei cinci tineri – trei băieți și două fete – i-au dat țigara și nu au vrut să primească bani”, a relatat soția, Carmen M., pentru Știri de Cluj.După ce a fumat, bătrânul s-a întors să le mulțumească din nou, moment în care a fost atacat. „I-a dat mai întâi un pumn, apoi un picior în cap și încă unul, după care a căzut jos, și-a lovit capul de piatra cubică și a rămas inconștient. Am strigat: ‘Nu-i da, că are accident vascular’, dar nu i-a păsat. Era plin de sânge și acum este în stare gravă la spital”, a povestit soția victimei.
Fiul victimei, Paul R., a declarat pentru Știri de Cluj că agresorul s-a apropiat și de el și l-a amenințat. „I-am strigat: ‘L-ai ucis pe tata, l-ai ucis pe tata’. Atât am apucat să spun și atunci a venit spre mine amenințător, cu pumnul. Aveam o sticlă goală de bere și am aruncat cu sticla spre el. Nu l-am atins, doar încercam să mă apăr, dar a continuat să ne amenințe că ne bate sau ne dă de pământ pe toți.”Fiica victimei a adăugat: „El este stâlpul casei. Nu știm ce ne-am face fără el. Totul s-a întâmplat atât de repede… Ne-am speriat foarte tare. Toți suntem acum extrem de afectați de tot ce ni s-a întâmplat.”Valentin P. a fost transportat de urgență la spital, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. Starea lui este gravă, iar prognosticul rămâne incert. Toți membri familiei sunt acum la spital și așteaptă ca medicii să le spună care sunt șansele lui Valentin P. Poliția a precizat că agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Ancheta vizează stabilirea tuturor circumstanțelor incidentului și luarea măsurilor legale care se impun.Avertisment: Videoclipul oferit de familie prezintă imagini cu puternic impact emoțional, în care victima se află la pământ, inconștientă, cu sângerare vizibilă.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...