·
M Mesagerul
Actualitate

Explozie devastatoare într-un bloc din București. Două etaje s-au prăbușit, două persoane au murit și alte zece sunt date dispărute

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
O explozie puternică a zguduit în această dimineață un bloc de opt etaje de pe Calea Rahovei, în Sectorul 5 al Capitalei, provocând prăbușirea parțială a două etaje. Deflagrația a fost atât de violentă încât geamurile unui liceu din apropiere, „Dimitrie Bolintineanu”, s-au spart complet, iar elevii au fost evacuați de urgență.Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU B-IF), până la această oră două persoane au fost confirmate decedate, iar alte patru au fost transportate la spital cu răni grave. Echipele de pompieri continuă operațiunile de căutare-salvare, existând posibilitatea ca mai multe persoane să fie încă prinse sub dărâmături. Conform primelor estimări ar fi vorba despre aproximativ 10 persoane.„La caz au fost alocate resurse specifice pentru intervenții cu victime multiple, containere cu echipamente pentru căutarea victimelor sub dărâmături. Situația este în dinamică”, a transmis ISU București-Ilfov, conform Hotnews.ro.Explozia nu a fost urmată de incendiu, potrivit informațiilor oficiale ale Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Cu toate acestea, pagubele materiale sunt uriașe, iar structura clădirii este grav afectată între etajele 1 și 5. La fața locului au fost mobilizate 10 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare, 3 ambulanțe SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă, un punct de comandă mobil și o autospecială CBRN (chimic, biologic, radiologic și nuclear).


Martorii spun că în zona blocului s-a simțit miros de gaz încă din ziua precedentă, iar una dintre locatare, care a reușit să se autoevacueze, a declarat pentru Antena 3 CNN că a anunțat vecinii despre posibilul pericol. În prezent, planul roșu de intervenție este activ, iar autoritățile încearcă să evacueze complet imobilul afectat și să identifice sursa exactă a deflagrației.Specialiștii din cadrul ISU verifică acum riscul de prăbușire a structurii și posibile scurgeri de gaz care ar putea duce la o nouă explozie. Calea Rahovei, blocată complet – circulația rutieră este deviată, iar zona a fost securizată pentru intervențiile echipelor de salvare. Autoritățile au transmis că bilanțul victimelor ar putea crește, întrucât operațiunile de căutare continuă.

La curent cu ultimele articole