Fetele au rupt normele la UNTOLD 2026 și au ridicat ștacheta! Costumațiile lor au întors multe capete în prima zi de festival. Vouă care v-au plăcut?

De la ținute strălucitoare, pline de paiete și accesorii, până la costume îndrăznețe, combinații inedite și outfituri pregătite, evident, special pentru cele patru zile de festival, aleile din jurul Cluj Arena și din Parcul Central s-au transformat într-un adevărat podium în aer liber.Unele participante au ales ținute colorate, altele au mers pe negru, argintiu sau materiale strălucitoare, iar accesoriile au completat aparițiile: ochelari, cizme, pălării, bijuterii și mult sclipici.Au fost și costume imposibil de trecut cu vederea, care au întors multe capete printre festivalieri. Unele fete au mizat pe ținute sexy, altele pe originalitate sau pe combinații extravagante, însă regula pare să fi fost una singură: la UNTOLD poți purta ceea ce probabil n-ai purta într-o zi obișnuită prin oraș.Atmosfera relaxată și libertatea vestimentară au devenit, de altfel, parte din identitatea festivalului de la Cluj. Pentru mulți participanți, pregătirea ținutei este aproape la fel de importantă ca alegerea artiștilor pe care vor să-i vadă.
Vouă care costumații v-au plăcut cel mai mult? Dacă aveți fotografii sau imagini video cu costumații care v-au impresionat sau v-au atras atenția, le așteptăm pe office@stiridecluj.com.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...