·
M Mesagerul
Actualitate

Final de eră la DNA Cluj. Ionuț Vasile, fostul șef al structurii, se pensionează. Ce dosar celebru a instrumentat fostul procuror

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Ionuț Vasile, fostul șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj, a fost eliberat din funcție de către președintele României, Nicușor Dan.Ionuț Vasile a fost un personaj cheie în ultimii ani la DNA Cluj, fiind omul care a instrumentat, printre altele, dosarul lui Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare. Vasile a fost șeful DNA Cluj între 2021 și 2025. El a condus structura de la Cluj prin delegare în primele opt luni, după care a câștigat concursul organizat în 2022.





Procurorul Ionuț Vasile este cel care a instrumentat dosarele de luare de mită în care a fost implicat Cătălin Cherecheș. Fostul primar din Baia Mare a primit o condamnare de 5 ani de închisoare, fiind eliberat recent din penitenciar. Ionuț Vasile nu a fost deloc un personaj plăcut de Cătălin Cherecheș, după episodul care l-a avut în prim plan pe edilul din Baia Mare. Cătălin Cherecheș are probleme cu legea în continuare, fiind judecat într-un alt dosar. El are o nou condamnare, în primă instanță, după ce a părăsit România cu actul de identitate al unei rude, în momentul în care a primit condamnarea la 5 ani de închisoare. Contestația formulată de Cherecheș va fi analizată de magistrații de la Curtea de Apel din Cluj, în luna septembrie.

La curent cu ultimele articole