·
M Mesagerul
Actualitate

Final fericit în cazul femeii dispărute din Cluj-Napoca! Polițiștii au găsit-o în siguranță

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Femeia de 49 de ani din Cluj-Napoca, dată dispărută după ce a plecat voluntar dintr-o unitate spitalicească de pe strada Victor Babeș, a fost găsită.Anunțul a fost făcut de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, la doar câteva ore după ce autoritățile au solicitat sprijinul populației pentru găsirea acesteia.





Potrivit polițiștilor, din primele verificări efectuate, femeia nu a fost victima vreunei infracțiuni. „Femeia a fost găsită. Din primele date aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni. Mulțumim pentru sprijin!”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.Inițial, polițiștii au fost sesizați că femeia plecase voluntar, în noaptea de 8 iulie, din unitatea medicală unde urma să fie internată și nu mai putea fi contactată. Oamenii legii au făcut publice semnalmentele acesteia și au cerut ajutorul cetățenilor pentru localizarea ei.

La curent cu ultimele articole