Gropi și asfalt deteriorat pe trei străzi din Cluj-Napoca! Locuitorii cer reparații înainte să vină iarna

„Revin a cincea oară către dvs. cu aceeași problemă nerezolvată a gropilor și deteriorărilor din carosabilul străzilor Vasile Cârlova, Zarandului, Bradului din Cluj-Napoca”, a transmis acesta.Locuitorii spun că au așteptat ca problemele să fie remediate după sezonul rece, însă lucrările nu ar fi fost realizate.„Am tot așteptat să se repare, dar se pare că, deși vă semnalăm aceste probleme, nu se iau în considerare. Suntem revoltați toți cei care locuim în această zonă de lipsa de interes și implicit de respect față de cetățenii și șoferii din Cluj”, reclamă clujeanul.Oamenii cer să afle când vor fi reparate gropile și porțiunile de carosabil deteriorate, mai ales că se apropie din nou sezonul rece.
„Dorim să știm totuși când aveți de gând să trimiteți să se repare aceste gropi și deteriorări... nu de alta, dar în câteva luni vine iar iarna și nu s-a făcut nimic de când s-a terminat precedentul sezon rece”, se arată în sesizare.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...