Louis Munteanu, moment magic la națională! Gol superb cu capul și un mesaj dur după transferul ratat

Vizibil emoționat, jucătorul lui CFR Cluj a vorbit după meci despre momentul special al primului său gol pentru România.„Este un sentiment extraordinar. Mă bucur că am reușit să fiu acolo, la prima bară, exact cum ne cere Mister. E un moment de mândrie pentru mine și familia mea. La debutul meu ca titular, am reușit să marchez, și asta îmi dă încredere pentru meciurile viitoare”, a declarat Louis Munteanu.Tânărul atacant spune că golul îi oferă un impuls moral important: „De la meciul cu Hermannstadt am simțit că mă aflu pe un drum bun. În seara asta s-au văzut lucruri pozitive, dar știu că mai am de lucrat. Sper să continui în același ritm și să vină cât mai multe goluri.”După o vară plină de incertitudini, în care s-a vorbit intens despre un posibil transfer în străinătate, Munteanu recunoaște că acea perioadă l-a afectat serios.
„Mi-a fost greu, a fost o vară complicată. Când toată lumea spune că o să pleci și, după o lună, tot la Cluj rămâi… da, te afectează. S-a văzut și în jocul meu. Dar acum sunt foarte bine, am trecut peste și sunt convins că vor veni multe goluri”, a explicat el, potrivit GSP.Fotbalistul admite că a fost nevoit să-și schimbe mentalitatea după criticile primite: „Am fost criticat pe bună dreptate. Mi-am spus că trebuie să-mi dau un reset, că nu pot continua așa. Am reușit să fac asta, iar acum sunt 100% concentrat pe CFR și pe echipa națională.”
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...