O femeie a fost arestată după ce a vândut creme „minune” care conțineau mercur: Aceasta le cumpăra de la farmacie și le vindea sub marcă proprie

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița au transmis că pacienta, în vârstă de 40 de ani, s-a prezentat la urgență cu alergii severe la nivelul feței și simptome care indicau o afectare gravă a ficatului. În urma analizelor, medicii au confirmat suspiciunea inițială, intoxicație cu mercur.„La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa a fost internată în luna octombrie o pacientă în vârstă de 40 de ani, care a prezentat semne de alergie la nivelul feţei şi manifestări de insuficienţă hepatică. În acest caz s-a ridicat suspiciunea unei intoxicaţii cu mercur, care a fost confirmată în urma analizelor medicale. Pacienta a primit tratament şi îngrijiri de specialitate şi ulterior a fost transferată în stare ameliorată la Secţia de toxicologie a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti.”, a declarat purtătorul de cuvânt al unității medicale, Camelia Strungari, conform Digi24.După incident, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au efectuat cinci percheziții la adresele femeii și la sediile unor firme.În urma verificărilor, anchetatorii au descoperit recipiente cu substanțe albe care conțineau clorură de mercur amoniacală, precum și diverse uleiuri, documente contabile, telefoane mobile și înscrisuri care pot fi folosite ca probe în dosar.
Conform IPJ, femeia ar fi achiziționat, de-a lungul anului 2024, creme din mai multe farmacii, pe care le-ar fi reambalat și comercializat ca produse cosmetice proprii, fără a deține autorizațiile necesare pentru manipularea și vânzarea acestor substanțe.Autoritățile au deschis un dosar penal complex, în care femeia este cercetată pentru mai multe infracțiuni, printre care evaziune fiscală, falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse, trafic de produse sau substanțe toxice și vătămare corporală din culpă.La data de 10 noiembrie, procurorul de caz a dispus plasarea femeii sub control judiciar pentru 60 de zile, timp în care aceasta nu are voie să părăsească localitatea și trebuie să se prezinte periodic la poliție.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...