Revoltă la Cluj după schimbarea geamurilor unei librării: „Îmi zgârie ochii și mă doare inima”. Ultimele bucăți de lemn, înlocuite cu termopan alb

Clujeanca atrage atenția asupra transformării aspectului clădirii și se întreabă dacă intervenția a fost aprobată de autoritățile competente „Ultimele bucăți de scânduri din geamurile de la Librăria Universității fac loc geamurilor de termopan alb”, a transmis aceasta.În mesajul său, femeia ridică și problema eventualelor avize necesare pentru intervenții asupra unei clădiri din zona centrală. „Oare care este prețul avizului de la monumente? A, asta n-o fi monument? A, poate nu are aviz?”, se întreabă clujeanca.Ea precizează că nu știe exact dacă imobilul este încadrat într-o categorie care presupune anumite reguli privind modificarea fațadei sau a tâmplăriei și nu afirmă că lucrările ar fi fost realizate fără autorizație.Cert este însă că schimbarea observată a deranjat-o profund. „Nu știu, știu doar că e dureros să văd ce se întâmplă, îmi zgârie ochii și mă doare inima”, a mai transmis femeia.
Un alt aspect menționat în mesaj este legat de fotografierea lucrărilor.Clujeanca susține că i s-a transmis să nu fotografieze zona în care se desfășurau intervențiile. „Mi s-a comunicat să nu fac poze”, afirmă aceasta.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...