Revoluție pe șine! Prima locomotivă modernizată prin PNRR ajunge la CFR Călători: Cum arată „bestia” de 3400 kW

„După o perioadă de peste 12 luni de proceduri, proiectare, fabricație, testare și obținere de autorizații, locomotiva EC 001, modernizată prin programul PNRR de către SCRL Brașov împreună cu Promat Craiova, intră în exploatarea Depoului Brașov”, au transmis reprezentanții societății.La finalul anului 2023, CFR Călători a atribuit direct către filiala sa SCRL Brașov două contracte majore pentru modernizarea flotei de locomotive.Primul contract vizează modernizarea a 17 locomotive electrice EC de 3400 kW, care vor fi dotate cu motoare asincrone și sistem ETCS Nivel 2, tehnologie compatibilă cu standardele europene.Al doilea contract prevede transformarea a 20 de locomotive diesel-hidraulice (LDH) în locomotive electrice cu acumulatori plug-in, utilizate pentru manevre în stații și depouri, potrivit economica.
Cele două contracte, finanțate prin PNRR, au o valoare cumulată de 525 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 105 milioane de euro. Proiectul va contribui la reducerea emisiilor, creșterea eficienței energetice și la modernizarea infrastructurii feroviare din România.Prin această investiție, Brașovul devine unul dintre centrele-cheie în procesul de reînnoire a parcului feroviar național, iar CFR Călători face un pas concret spre un transport mai verde și mai performant.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...