Soluție românească? Revoltă după planul Primăriei de a muta toate sălile de jocuri de noroc într-un singur cartier: „De ce trebuie să fim pedepsiți?”

„Am putea avea decența să le scoatem de tot din oraș, să nu punem pe un anumit cartier, pe o anumită comunitate, povara unei asemenea zone”, a afirmat un alt locuitor. Și sentimentul de nesiguranță este unul dintre principalele argumente invocate de oamenii din zonă. „Mă face să mă simt foarte nesigură. Oricum, ca femeie, mi se pare că sunt mai vulnerabilă”, a mărturisit o tânără.Nemulțumiri există și din partea reprezentanților industriei, care susțin că o eventuală relocare nu poate fi realizată peste noapte și că este nevoie de o perioadă de tranziție pentru amenajarea noii zone. Abia după valul de reacții s-a aflat și orașul în care se desfășoară disputa. Este vorba despre Timișoara, unde administrația locală propune concentrarea tuturor sălilor de jocuri de noroc într-un singur cartier aflat la periferie. Proiectul se află în prezent în consultare publică, iar decizia finală le va aparține consilierilor locali. Locuitorii avertizează însă că, dacă măsura va fi adoptată în forma actuală, o vor contesta în instanță.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...